Sustra – mica balta cu crapi mari

Aflată la doar 30 de km de Timișoara și plasată la jumătatea distanței dintre localitățile Șuștra și Petrovaselo, balta Șuștra este o locație cochetă care de curând și-a schimbat puțin înfățișarea, dar și locatarii pe care-i găzduiește. Mai precis, cu ceva vreme în urma cele 6 ha ale lacului au intrat în administrația lui Alain Stângaciu, prieten și apropiat al echipei CRAP24.

Crap comun de Șuștra, unul dintre numeroșii locatari ai lacului recent reorganizat

Crap comun de Șuștra, unul dintre numeroșii locatari ai lacului recent reorganizat

A durat ceva vreme, dar, la finalul unei serii de eforturi susținute, luciul de apă a devenit unul extrem de interesant, iar rezultatele recentei partide de pescuit a lui Alain confirmă asta din plin. Câteva detalii despre locație, partidă și capturi, în rândurile de mai jos, povestite chiar de Alain.

Alain: „Deși în ultima vreme sunt aproape zilnic pe amenajarea piscicolă Șuștra, paradoxal, nu reușeam mai deloc să-mi găsesc timpul necesar pentru o partidă de pescuit. Iar asta durează de mai bine de un an și jumătate. În sezonul trecut, am început să lucrez alături de proprietarul acestei frumoase locații la un proiect prin care încercam să impulsionăm fenomenul carpfishing din această zonă și nu numai.

Promovând implementarea sistemului de pescuit C&R pe acest lac, practic am fost nevoiți să pornim de la zero, iar asta a însemnat foarte multă muncă, dar și o investiție nu tocmai modestă din partea proprietarului, care a avut încredere în proiect susținându-mă din toate punctele de vedere.

Salontele au fost capturi constante în recenta partidă

Salontele au fost capturi constante în recenta partidă

Având recent „un pic de timp liber”, am reușit să fac o partidă de aproximativ 60 de ore pe Șuștra. Pe lângă potolirea setei de pescuit, vroiam să vedem rezultatele muncii depuse și să putem trasa câteva concluzii vizavi de efectele eforturilor noastre. Bineînțeles, dorința de a aduce câteva capturi în fața camerei de fotografiat era și ea prezentă.

Încă o frumoasă oglindă care continuat seria capturilor pentru Alain

Încă o frumoasă oglindă care a continuat seria capturilor pentru Alain

Deși pentru această perioadă a anului majoritatea pescarilor vizează locurile cu adâncime a apei medie sau mică, mi-am propus să pescuiesc pe pontonul 10, unde adâncimea apei are undeva la 1,80 metri. Având vremea în schimbare, cu temperaturi care au scăzut destul de mult pe timpul nopții și cu presiunea atmosferică în cădere liberă, peștii păreau ușor apatici. Astfel, trebuia să gândesc destul de bine partida și strategia abordată.

Superbă oglindă reușită de Alain la partida test de pe lacul Șuștra

Superbă oglindă reușită de Alain la partida test de pe lacul Șuștra

Acestea fiind spuse, las micul meu album foto să vorbească despre această minunata locație și despre rezultatele partidei de pescuit desfășurate acolo.”

Pentru detalii suplimentare în legătură cu lacul gestionat de Alain, puteți accesa linkul: www.baltasustra.ro

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE! [kkstarratings]

2 Comments

  1. erasmus

    19 iunie 2015 at 9:29 pm

    frate eu am frecventat lacul ala de cand sa schimbat patronul si erai tu administrator ..si am avut zeci de partide dar pe tine nu te-am vazut niciodata ai fost mai interesat de baltile sarbesti asa ca mai subtire cu vrajeala asta de marketing

    • Alain Stangaciu

      27 iunie 2015 at 3:44 pm

      Imi pare rau sa spun asta dar vorbesti in necunostinta de cauza.
      PS. Frumos ar fi sa te prezinti.

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *