Succes la pescuitul crapului de zapada

O poză cu un crap pe un fundal de zăpadă este unul dintre cele mai arzătoare țeluri pe care și le poate fixa un pescar de crap, iar ultimele săptămâni au fost foarte generoase cu aceştia.

Stu Morgan este unul dintre ei, iar asta pentru că la sfârşitul unei sesiuni de pescuit extrem de friguroase desfăşurată săptămâna trecută, a reuşit să-și treacă în portofoliu un astfel de cadru.

Stu Morgan cu negriciosul crap comun pescuit in plina iarna

Stu Morgan cu negriciosul crap comun pescuit în plină iarnă

„Întotdeauna mi-am dorit o așa captura și, evident, o poză în care să-mi prezint trofeul înconjurat de zăpadă. Parcă lipsea din albumul meu foto, iar în ciuda tuturor încercărilor din sezoanele trecute, nu am reuşit.

Recent, motivat fiind de productivitatea unui lac binecunoscut, mi-am spus că dacă ar fi o perioadă în care visul mi s-ar putea împlinii, aceasta este.

Chiar dacă nu am putut să ajung la pescuit pentru câteva săptămâni bune, mi-am nădit constant vadul vizat, fiind convins că astfel îmi cresc considerabil şansele de a prinde ceva.

La pescuit am ajuns la ivirea primilor zori ai zilei și am fost întâmpinat de cei 15 cm ai stratului de zăpadă depus. Mi-am descarcat echipamentul și m-am îndreptat glonț către vad.

Ca tactică de pescuit, am adoptat una deja clasică pentru partidele mele și anume, la o lansetă (cea din stânga) am hotărât să merg pe un snowman plasat în apropierea unui cârlig numărul 5 legat cu fir combi de 25lb.

Pentru lanseta din dreapta, am ales ca momeală doar un pop-up, tot cu un cârlig numarul 5, dar legat pe o montură combi, formata dintr-un segment foarte scurt de fir rigid și fir textil combi (fir textil cu camasa de PVC).

Cu lansetele în apă și la adăpostul cortului, mă gândeam că trebuie să fi chiar nebun (sau, spunem noi, extrem de pasionat și determinat) să ies la pescuit pe o asemenea vreme. Însă gândurile și incertitudinile mi-au fost spulberate rapid de sunetul avertizorilor, iar următoarele minute m-au găsit în dril cu un mult așteptat crap de zăpadă.

După o scurtă dar intensă luptă, un negricios crap comun se odihnea în plasa minciogului meu. Acul cântarului s-a oprit la puţine grame peste 9 kg, iar fericirea mea a atins cote maxime. În sfârşit, albumul meu foto era complet!”

Felicitări Stu, într-adevăr un rezultat remarcabil!

Trimite-ne și tu pozele de la partidele tale recente la support@crap24.ro, însoțite o scurtă descriere, iar noi îți postăm povestea în site!

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i un like!

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *