Plumbi de pescuit la crap de la Taska Carp (VIDEO)

Va întrebați oare cât de departe se poate merge cu camuflajul monturilor și a elementelor din apropierea acestora?

Ei bine, cei de la Taska Carp, o companie britanică producătoare de accesorii de pescuit la crap despre care cu siguranță veți mai auzi în viitorul apropiat, au lansat recent o serie de plumbi care imită foarte bine pietrele de pe substratul unui lac.

Nu este un concept nou, au mai fost companii care au lansat produse similare, ba chiar unii producători au atașat vârtejuri direct pe suprafața pietrelor.

Plumb de pescuit la crap de la Taska, varianta Flat Pear

Plumb de pescuit la crap de la Taska, varianta Flat Pear

Spre diferență de celelalte produse asemănătoare, plumbii Taska sunt foarte atent „desenați”, producătorul detaliind până și crăpăturile pe care o piatră le poate căpăta în timp.

Sigur, poate că ați mai văzut plumbi pictați și desenați în nenumărate variante și culori, unii mai camuflați ca alții, unele modele chiar fiind îmbrăcate într-un soi de rafie combinată cu ceva câlți și paie. Dar credeți că fisurile plumbilor Taska sunt doar desenate?

Ei bine nu, nu s-au limitat doar la atât. Crăpăturile sunt reale, iar plubii sunt vânduți gata fisurați. Superficial bineînteles.

Plumbii Taska sunt disponibili în cinci forme, Gripper, Distance, Square, Flat Pear și Pear, două variante de culori, Camou Green și Camou Brown și patru dimensiuni: 1,5oz (42 g), 2oz (56 g), 3,0oz (85 g), 3,5oz (100 g)

Prețul recomandat și afișat în site-ul producătorului este de £1.35 (6,95 lei)/buc.

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i un like!

 

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *