Pledoarie pentru partide scurte in pescuitul la crap

Recunosc că nu sunt un mare fan a partidelor scurte de pescuit la crap.  Dar cum nu toată lumea are la dispoziţie mult timp liber pe care să-l aloce sesiunilor lungi, mi-am propus să încerc şi o astfel de abordare.

Alin a pescuit la Tâncăbeşti pe Ponton 1 şi a plantat toate cele 3 lansete in plaurul din malul de visavis

Alin a pescuit la Tâncăbeşti pe Ponton 1 şi a plantat toate cele 3 lansete in plaurul din malul de visavis

Locația aleasă: Tâncăbești, Ponton 1. Durata partidei a fost de doar 12 ore, iar ca scop principal aveam capturarea unui crap frumos de Tâncăbeşti.

Două boilesuri dipuite la cârlig a fost meniul preferat al crapilor

Două boilesuri dipuite la cârlig a fost meniul preferat al crapilor

Am descarcat rapid puținele bagaje de care aveam nevoie pentru o sesiune rapidă şi, în mai puţin de o oră, aveam deja trei lansete plantate în plaurul din malul de visavis. Ca nadă am mers doar pe boilesuri tari, iar la cârlig bile dipuite.

Cu un ochi la baltă, Alin a descarcat un minim de echipament, menit a face faţă unei partide rapide

Cu un ochi la baltă, Alin a descarcat un minim de echipament, menit a face faţă unei partide rapide

Odată cu venirea serii, am parte de o primă plecare la una dintre lansete, însă, din păcate, soldată cu o ratare. Experienţa a fost ca un duş rece care brusc mi-a reamintit că sunt pe Tâncăbești, în compania unora dintre cei mai războinici crapi.

Alin şi-a atins scopul încă de la prima captura, era aici pentru un peşte frumos de Tâncăbeşti

Alin şi-a atins scopul încă de la prima captura, era aici pentru un peşte frumos de Tâncăbeşti

Cu toate că îmi este puțin cam lene, schimb rapid cârligele de la toate lansetele cu altele mai mari şi ceva mai solide şi pun fire ceva mai groase la forfac. Replantez toate lansetele cu noua formulă şi îmi montez patul în foişorul generos de care am parte pe ponton.

Alin preferă pentru Tâncăbeşti carlige cu deschidere mare, foarte rezistente şi clipsurile ESP care eliberau plumbul foarte eficient

Alin preferă pentru Tâncăbeşti cârlige cu deschidere mare, foarte rezistente şi clipsurile ESP care eliberau plumbul foarte eficient

A urmat o serie de 5 capturi în cursul nopţii, toate trecute de 10 kg. Ba chiar una extrem de frumoasă, ce se apropia de 16 kg.

Al doilea peşte anunţa deja o seară interesantă

Al doilea peşte anunţa deja o seară interesantă

Despre cât de nărăvași sunt crapii de Tâncăbești bănuiesc că nu mai e nevoie să vorbesc, iar firele monofilament puternice de 0,4 şi mai ales clipsurile care-mi eliberau rapid plumbul m-au ajutat sa convertesc toate prezentările în musafiri pe salteaua de primire.

Un superb crap oglindă a întrerupt seria comunilor

Un superb crap oglindă a întrerupt seria comunilor

Că tot veni vorba de saltele de primire, generoasa Cradle m-a ajutat tare mult să-mi pozez singur peștii cu aparatul de pe trepied.

O ultimă captură, chiar înainte de a strânge echipamentul, îmi confirmă că peştii erau încă pe vad

O ultimă captură, chiar înainte de a strânge echipamentul, îmi confirmă că peştii erau încă pe vad

Odată cu venirea dimineții am crezut că s-a întrerupt şi seria capturilor, însă nu a fost deloc aşa. Am mai reuşit să pun „pe mal” încă doi crapi până la plecare, semn că peştele era încă prezent în zonă şi se hrănea cu aceeași intensitate.

Captura partidei, un frumos crap comun de aproape 16 kg

Captura partidei, un frumos crap comun de aproape 16 kg

Trebuie să recunosc că această sesiune extrem de scurtă a fost un experiment şi o noutate pentru mine, însă capturarea a 7 crapi între 10 şi 16 kg pe parcursul a doar 12 ore consider că este un rezultat remarcabil, care în mod cert mă motivează să încerc din nou astfel de abordări.

Voi reveni cu detalii de pe o alta locație, dar cu aceeași rețetă aplicată.

Ți-a plăcut articolul? Dă-i un LIKE și adaugă un comentariu mai jos.

Ne-ar plăcea să știm și părerea ta.

Pledoarie pentru partide scurte in pescuitul la crap
Da o nota articolului
Alin Pitters
Prezent pe

Alin Pitters

Colaborator la CRAP24.RO
Pescuiesc de când mă știu. Am început pe malul Someșului, cu ace de siguranță pe post de cârlig la oblete, apoi pe "valea" de la bunici din capătul grădinii... ce mai amintiri!
Alin Pitters
Prezent pe

Ultimele postari ale lui Alin Pitters (vezi toate)

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *