Pescarii veniti la Campionatul Mondial de Pescuit la Crap 2012 s-au distrat romaneste (VIDEO)

Participanţii la Campionatul Mondial de Pescuit la Crap 2012 care începe mâine pe lacul Corbu au petrecut românește. Delegaţii venite din toată lumea au ajuns ieri la Constanța, iar prima seară şi-au petrecut-o într-un restaurnat din Mamaia.

Acesta a fost semnalul de început al petrecerii organizate în cinstea echipelor care participă la Campionatul Mondial de Pescuit la Crap. Ruşi, africani, croaţi sau englezi, cu toţii au înţeles rapid cum e cu dansurile tradiţionale româneşti şi s-au prins în horă. Paşii i-au învăţat din mers.

În acest an competiţia a ajuns la cea de-a 14-a ediţie, dar România o organizează pentru prima dată. Echipa noastră este încrezătoare în şansele ei, chiar dacă  are de înfruntat adevăraţi maeştri ai pescuitului.

Deşi sunt favoriţii Campionatului, pescarii din Africa de Sud nu s-au gândit seara trecută la competiţie și, împreună cu celelalte delegații, s-au distrat în stil românesc.

Paradă-delegațiilor-prin-Constanţa-şi-Mamaia

Parada delegațiilor în Constanța și Mamaia (foto Victor Hodorog)

Echipele venite din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii au încheiat petrecerea spre miezul nopţii. În această dimineaţă toate echipele au plecat în paradă prin Constanţa şi Mamaia pentru a promova cea de-a 14-a ediţie a Campionatului Mondial de Pescuit la Crap.

Evenimentul începe mâine pe lacul Corbu şi este organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa.

Fir întins Romania!

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i un like!

sursa: reporterntv.ro

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *