Monturi de crap la pastrare

Ai îndoieli asupra calităților monturilor pe care le păstrezi aliniate încă din sezoanele trecute? Te întrebi oare cât timp se poate păstra în siguranță o montura legată și dacă materialele cu care sunt legate se pot deteriora în timp? Oare or să facă față la primul pescuit din sezon, atunci când vor da din nou „ochii” cu crapii hămesiți de anotimpul rece?

Monturile de crap trebuie legate doar cu materiale de încredere

Monturile de crap trebuie legate doar cu materiale de încredere

Din câte știm, firele dedicate legării forfacurilor, fie că au sau nu cămașă, nu se degradează în timp. Chiar dacă de cele mai multe ori preferăm să ne legăm forfacurile pe vad, avem destul de multe gata legate și păstrate chiar de la un sezon la altul. Nu am observat o alterare a acestora, iar materialele par să fie destul sănătoase și durabile. Mai degrabă îți poți face griji în privința cârligelor și a vârfurilor acestora, dar asta este o altă discuție. Pe de altă parte, nu face absolut niciun compromis în ceea ce privește calitatea. Folosește doar fire de la producători cu reputație, care ți-au câștigat încrederea în timp.

Dacă îți legi monturile cu fluorocarbon, păstrează-le ferite de lumina soarelui

Dacă îți legi monturile cu fluorocarbon, păstrează-le ferite de lumina soarelui

Dacă preferi să-ți legi monturile cu fluorocarbon, atunci lucrurile stau puțin diferit. Fluorocarbonul, ca orice alt monofilament, dacă este expus razelor UV pentru perioade mai lungi de timp, tinde să-și piardă din calități. Așadar, dacă alegi fluorocarbonul, ține monturile ferite de lumina soarelui. Un penar dedicat păstrării monturilor este excelent pentru depozitare și păstrare.

Acesta nu va oferi doar un mediu întunecos, ci te va ajuta să-ți păstrezi monturile organizate, în poziție corectă, drepte, și vârfurile cârligelor în siguranţă. Sunt mulți producători care au în ofertă astfel de produse, iar dacă decizi să-ți cumperi unul, îți recomandăm o variantă cu pereți rezistenți și prevăzut cu tijă de fixare a cârligelor. Depozitate astfel, vârfurile cârligelor sunt în siguranța, iar riscul să se lovească între ele și să se deterioreze este minim.

Penarul te ajută să-ți păstrezi monturile organizate și în poziție corectă

Penarul te ajută să-ți păstrezi monturile în siguranță, organizate și în poziție corectă

Și pentru că tot mai suntem încă în iarnă și echipamentul are parte de o binemeritată pauză, ai grijă să nu păstrezi în preajma vreunui radiator trusa cu monturi sau mulinetele și tamburii acestora încărcați cu fire. Diferențele mari de temperatură pot afecta și ele destul de serios calitățile monofilamentelor.

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE!

Monturi de crap la pastrare
4.76 (95.2%) 25 votes
Crap24
Prezent pe

Crap24

Content Manager la CRAP24
Colaborator și autor constant de articole pentru reviste de profil. Coordonator de proiecte și realizator de aplicații precum Carp Fishing by Clear Fishing, prima aplicație dedicată pescuitului la crap declinată în cele mai importante 7 limbi de circulație internațională și disponibilă în cele mai mari platforme mobile, iOS și Android. Membru fondator CRAP24.RO. Record personal: Crap Comun 20,2 Kg
Crap24
Prezent pe

1 Comment

  1. monturiporumb.ro

    16 martie 2014 at 11:04 pm

    INCA UN UN SUBIECT FOARTE INTERESANT SI FOARTE IMPORTANT!
    Montura de crap preferata este montura combi si realizata in „bagajul” meu sub mai multe forme si anume:
    1.combilink fluorocarbon-fir textil 0,18mm/19lb
    2.combi amnezia-fir textil 0,18mm/19lb
    3.combi 0,35mm rigid-fir textil- 0,18mm/19lb
    Folosesc firul textil moale matasos cu grosimea de 0,18mm deoarece consider ca mecanica monturii este extraordinara.
    Ce se va intampla dupa CE capturez un crap cu o greutate sa zicem de 7kg?FRECAREA FIRULUI DE OCHETUL CARLIGULUI NU-MI SUNA BINE SI INLOCUIESC RIGUL ASTFEL MONTURA A LUCRAT IREPROSABIL,EXEMPLARUL PRINS SI ELIBERAT IAR EU SATISFACUT AVAND UN NOU RIG LA MONTURA CARE-SI ASTEAPTA MUSAFIRUL.
    Concluzie:NU ASTEPT ANUL CA SA SCHIMB RIGUL CI DOAR UN PESTE.
    FELICITARI ECHIPA24.RO DEJA SUNTETI IN FRUNTE.DE CE?FIINDCA AVETI ARTICOLE FOARTE INTERESANTE.monturiporumb.ro

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *