Momeli atractive pe apa rece

Aflați la început de sezon, când viermușii (de exemplu) par o soluție foarte potrivită pentru o partidă de pescuit reușită, nu de puțin ori am auzit întrebări precum: Dincolo de momelile naturale, care presupun depozitare și păstrare ceva mai speciale, oare ce alte momeli aș putea încerca pe apă rece? Iar dacă nu-s naturale, cum oare să le cresc atractivitatea, astfel încât să devină la fel de „apetisante” ca și un buchet de larve de chironomide sau viermuși?

Viermușii, o momeală de crap excelentă primăvara, mai ales pe lacurile nu foarte bogate în albitură

Deși implică ceva mai multă atenție la manevrare și depozitare, viermușii naturali pot reprezenta o alternativă excelentă primăvara, mai ales pe lacurile nu foarte bogate în albitură

Primăvara devreme, când apa e în continuare rece, crapii sunt încă letargici, motiv pentru care este foarte puțin probabil ca aceștia să se hrănească intens. De asemenea, la scurtă vreme după dezghețarea apelor, vederea lor este destul de slabă, ceea ce înseamnă că orice momeală nuanțată în culori cu impact vizual mare are o șansă în plus să le trezească interesul și să-i stârnească în a o investiga. De aceea, momelile fluorescente – așa numitele “Hi Visual Baits” sau „Hi Attract”- sunt ceva mai eficiente, lucru confirmat de nenumărate ori în lunile mai reci ale anului. Pot fi boiliesuri din gamele pop-up sau critic echilibrate, ori momeli artificiale – imitații de boabe de porumb sau chiar de viermuși.

Avand forme dintre cele mai variate, momelile HI Visual sunt o alegere de luat în seama când pescuiești la crap primăvara

Având forme dintre cele mai variate, momelile HI Visual sunt o alegere de luat în seama când pescuiești la crap primăvara

Pentru a le crește și mai mult eficiența, pe lângă culorile extrem de țipătoare care “strigă” către crapi, le poți adăuga o serie de atractanți. Cel mai la îndemână, curat și rapid mod de a le scoate și mai mult în evidență este să le tragi pe firul de păr, după care să le scufunzi în dipurile complementare.

Alegi forfacul, pui momeala la cârlig și o lași la înmuiat în lichidul nutritiv pentru câteva minute, timp în care aceasta se va hidrata la suprafață. Apoi iei montura, o atașezi la agrafa rapidă și o lansezi pe vad. “Tunată” astfel, momeala va începe să transmită semnale de hrănire imediat ce atinge apa.

Scoate în evidență momelile ținându-le câteva minute în dipurile complementare

Scoate în evidență momelile ținându-le câteva minute în dipurile complementare

Nu trebuie să-ți faci griji în privința dipurilor, marea majoritate a producătorilor de nadă oferă astfel de lichide complementare nadelor pe care le produc. Ideal este să folosești lichidul din aceiași gamă cu momeala, însă poți să experimentezi și să combini diverse variante. Astfel, poți beneficia o perioadă de atractivitatea oferită de atractanții dipului, urmând ca după ce acesta se spală, să-și facă loc aroma și îndulcitorii momelii. Există unele dipuri, ca White Chocolate-ul celor de la Sticky, care îndată ce vor ajunge pe fundul apei se vor așeza pe substrat, imediat sub momeală, delimitând în jurul acesteia o zonă extrem de atractivă pentru pești.

Cât privește nada pe care o dai împreună cu momeala, aceasta trebuie să fie puțină și cu un profil cât mai natural. Nada este elementul care va stimula peștii să se hrănească și să caute următoarea grămăjoară de mâncare, iar dacă aceasta va fi îmbibată cu atractanți artificiali, este foarte posibil ca efectul să fie contrar celui așteptat. În schimb, o nadă bogată în extracte naturale va fi acceptată mult mai rapid, chiar de la începutul sezonului.

O nadă cu un puternic profil natural va fi acceptată rapid de către crapi, încă de la început de la primele partide ale sezonului

O nadă cu un puternic profil natural va fi acceptată rapid de către crapi, încă de la început de la primele partide de pescuit ale sezonului

Deși există o ofertă destul de bogată de nade bune din care poți alege, noi preferăm bloodworm-ul de la Stiky Baits. Prin adăugarea de larve de chironomide reale în nadă (termenul popular fiind „libelule”), producătorii susțin că gama Bloodworm reproduce exact proprietățile uneia dintre cele mai mari surse de hrană naturală ale crapului, iar asta o face pur și simplu irezistibilă.

Primăvara, dar nu numai, nadele bogate în extracte naturale sunt preferate de către crapi. Aici, Robert Nicolae cu un impecabil crap comun înțepat la început de sezon

Primăvara, dar nu numai, nadele bogate în extracte naturale sunt preferate de către crapi. Aici, Robert Nicolae cu un impecabil crap comun înțepat la început de sezon

Revenind la momeală însă, dacă recuperezi montura pentru a o repoziționa sau pentru a schimba vadul, înlocuiește sau usucă bila de la cârlig și reia procesul de hidratare, lăsând-o din nou preț de câteva minute în dip.

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE!

Momeli atractive pe apa rece
4.5 (90.59%) 17 votes

Crap24
Prezent pe

Crap24

Content Manager la CRAP24
Colaborator și autor constant de articole pentru reviste de profil. Coordonator de proiecte și realizator de aplicații precum Carp Fishing by Clear Fishing, prima aplicație dedicată pescuitului la crap declinată în cele mai importante 7 limbi de circulație internațională și disponibilă în cele mai mari platforme mobile, iOS și Android. Membru fondator CRAP24.RO. Record personal: Crap Comun 20,2 Kg
Crap24
Prezent pe

1 Comment

  1. monturiporumb.ro

    8 aprilie 2014 at 7:41 pm

    Pentru perioada rece este recomandat a se folosi fineturi asta inseamna ca libelulele si viermii au un rol important in a atrage pestele la carlig.
    Asa cum dezvolta si posesorul acestui articol avantajul folosirii libelulelor si viermilor artificiali numai dipuiti in aromele firmelor care le produc constituie un atu fata de nada naturala deoarece acestea sunt foarte vizibile in apa,emana si mentin un timp indelungat aroma foarte puternica.
    In perioadele imediat urmatoare se pot combina viermi cu porumb,libelule cu porumb urmând ca in perioadele calduroase sa folosim pop-uri sau boilies flotant in acelas regim adica „inmuiat”in aromele respective.
    Cei de la Sticky Baits alaturi de alte firme consacrate in domeniul nadelor si a momelilor livreaza pescarului toate cele necesare unui pescuit de inalta clasa.
    As recomanda pescarului montajul libelulelor,viermilor de la firma sus amintita pe un fir detasabil pe care se fixeaza acestea avand totodata un opritor,legatura nod fara nod a carligului efectuandu-se cu un al doilea fir petrecut peste firul detasabil.De ce?pentru ca astfel momeala noastra sta la dipuit perioada maxima,acumuland aroma la saturatie. sa auzim numai de bine si fir intins tuturor !monturiporumb.ro

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *