La crap cu plastice de conjuctura

Când vine vorba de plastice, majoritatea pescarilor încadrează utilizarea acestora la monturi cu momitor și forface scurte, și le asociază automat cu capturarea a cât mai mulți crapi într-un timp relativ scurt. Este cunoscut faptul că banalele artificiale au adus pe mal cantități impresionante de pește, uneori în detrimentul calității. Poate asta-i și motivul pentru care cei care vizează crapii mai mari, evită totuși folosirea boabelor de plastic.

Deși nu este absolut necesar, boabele de plastic pot fi ținute în diverse dipuri pentru a le spori atractivitatea

Deși nu este absolut necesar, boabele de plastic pot fi ținute în diverse dipuri pentru a le spori atractivitatea

Întâmplarea a făcut ca exact în weekend-ul ce a urmat primirii coletului cu plastice de la Doctor Fishing și CRAP24, împreună cu alți 3 prieteni pescari, să avem programată o ieșire pe una dintre bălțile din apropierea Bucureștiului. Pentru a face partidă mai interesantă, am hotărât să pescuim în regim de concurs, în care câștigător urma să iasă cel care prindea cei mai mari 5 pești. În acest context boabele de plastic, cel puțin în strategia pe care o stabilisem înainte de partidă, nu prea își găseau locul. Cu toate acestea, le-am împărțit în doua grămăjoare egale și le-am aruncat pe unele într-un dip cu aromă de căpșună, iar pe celelalte într-o parte lichidă rămasă de la ultima tranșă de bile cu aromă de frankfurter, peste care am adăugat câteva picături de ulei esențial de piper. Împărțeala fiind făcută, cele doua borcănașe și-au gasit locul în geanta cu momeli, în ideea că, la un moment dat, le va veni și lor rândul să arate ce pot.

A venit weekend-ul și de la serviciu am luat direct drumul bălții. Am tras la sorți locurile și am urmat ritualul de instalare a echipamentului de pescuit. Era vizat un pescuit în care contau peștii mari, dar, ținând cont de perioada de timp scurtă a partidei (24 de ore), am ales să fac o nădire lejeră, cu bile solubile de 24 și tari de 20 aruncate cu bastonul de nădire. Ca și monturi am optat pentru utilizarea plumbilor de pastă și a plumbilor inline, a forfacelor din fir cămășuit, iar pe firul de păr am atașat o bilă solubilă de 18. Era combinația care cu o săptămâna în urma mă ajutase să aduc pe saltea, în mai puțin de 6 ore, 12 pești, dintre care 3 trecuți de bariera celor 10 kilograme. Aveam mari speranțe că și de această dată strategia va funcționa.

Conjunctura a făcut însă ca stihiile naturii să ne dea tuturor planurile peste cap; ploile abundente din amonte au rupt bucăți de plaur și au umplut zona unde pescuiam cu brădiș și bucăți de stuf. Toată noaptea am stat cu lansetele pe mal pentru a aștepta ca balta să se curețe. Abia după 12 ore pescuitul a devenit practicabil, însă nu mai rămăsese decât foarte puțin timp până la încheierea partidei. Între timp, nu știu cum, doi dintre colegii de pescuit reușiseră să aducă printre plauri și vegetație doi pești la mal.

Boabele de plastic pot fi folosite în diverse combinații, echilibrarea cârligului fiind esențială pentru a avea o prezentare corectă

Boabele de plastic pot fi folosite în diverse combinații, echilibrarea cârligului fiind esențială pentru a avea o prezentare corectă

Trebuia sa schimb strategia, mai ales prin prisma experientelor anterioare, când am constatat ca peștele nu răspundea foarte bine pe timpul zilei, zi care se anunța oricum caniculară. Primul gând m-a trimis spre geanta plină cu momeli. Căutând ceva cu atracție cât mai mare, am dat cu ochii de cele două borcanele de plastice, moment în care parcă totul părea foarte clar. Ceea ce la început am evitat, acum era imperios necesar. A urmat schimbarea monturilor, trecând pe momitoare și utilizând pe firul de păr mult “blamatele” (până atunci) boabe de plastic.

Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat; peștii au început să îmi trezească din amorțire senzorii. La început am prins 2 pești mai mici, de 2-3 kilograme. În mod curios, însă, pe măsură ce afară se încălzea, dimensiunea lor a crescut, reușind ca în jurul prânzului să contabilizez 5 pești de 5-6 kilograme, în contextul în care ceilalți parteneri de pescuit, care au rămas fideli strategiei de început, pescuind cu plumb și bile tari la cârlig, să reușească să mai aducă pe salteaua de primire doar un singur pește.

Surpriza a făcut ca imediat după prânz să am o nouă trăsătură, urmată de un run de toată frumusețea. Am înțepat și, după un dril de 10 minute, am reușit să aduc pe mal o superbă salontă de 13,200 kilograme, care a poftit la nada de pe momitor, cazând totodată în capcana plasticelor de pe firul de par.

Pana la finalul partidei am rămas fidel aceluiași stil de pescuit, asta și pentru a vedea dacă mai apare vreo surpriză, însă nu s-a mai întâmplat nimic spectaculos. În total am prins 12 pești, cei mai mari 5 însumând 35,51 kg, rezultând o medie de 7,10kg.

Dragos, cu un frumos crap oglindă de 13,200 kg, care a poftit la o combinație de boabe de porumb artificiale galben cu verde

Dragoș, cu un frumos crap oglindă de 13,200 kg, care a poftit la combinația de boabe de porumb artificiale galben cu verde

Concluzionând, pot spune că un lucru a fost clar: monturile cu momitor asezonate cu boabe de plastic pe firul de par, dacă sunt folosite corect, îți pot salva o partidă de pescuit, mai ales atunci când ești constrâns de factorul timp. De asemenea, când ești pe baltă, adaptabilitatea poate face diferența între o partidă reușită și una sortită eșecului, iar asta pentru că și în pescuit, ca în mai toate de altfel, «socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg»

Fir întins tuturor!

Articolul este semnat de Dragoș MARDARE, și se califică în cursa către câștigarea marelui premiu pus la bătaie în cadrul concursului Castiga cu Doctorfishing.ro si CRAP24.RO

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE!

La crap cu plastice de conjuctura
4.8 (95.71%) 14 votes

Crap24
Prezent pe

Crap24

Content Manager la CRAP24
Colaborator și autor constant de articole pentru reviste de profil. Coordonator de proiecte și realizator de aplicații precum Carp Fishing by Clear Fishing, prima aplicație dedicată pescuitului la crap declinată în cele mai importante 7 limbi de circulație internațională și disponibilă în cele mai mari platforme mobile, iOS și Android. Membru fondator CRAP24.RO. Record personal: Crap Comun 20,2 Kg
Crap24
Prezent pe

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *