Gheata greu de spart pe Tancabesti

După ce vremea rece i-a pus la grea încercare răbdarea – cum de altfel mai toți am avut de suferit – Lucian Manea a pornit la drum către vadurile unuia dintre cele mai frumoase lacuri de crap din apropierea Bucureștiului, lacul Tâncăbești. La scurtă vreme după terminarea partidei, Lucian a detaliat cele petrecute și ne-a trimis povestea primei sale partide de pescuit din sezonul recent inaugurat.

Tâncăbești, Stânga Planet, un stand cu adevărat superb

Tâncăbești, Stânga Planet, un stand cu adevărat superb

Lucian: „După o iarnă cu prelungiri și lovituri de la 11 metri, mijlocul lunii martie m-a găsit pe malul lacului Tâncăbești 1. Eram la prima partidă din sezon, iar vremea, foarte rece noaptea și ceva plăcută pe timpul zilei, nu reușise un un impact pozitiv asupra temperaturii apei, aceasta prezentându-se încă extrem de rece.

Joi, 12 martie, parchez mașina la restaurantul dintre cele două lacuri și comand o cafea. Își face apariția și Vlad Parfene, administratorul lacului, care nu așteaptă să îmi sosească comanda, că îmi și dă o veste cu un impact la fel de puternic ca și cofeina: „apa e crescută din cauza unor lucrări la dig, iar pontoanele din față sunt semi-inundate.”

Vedere către zona cu plaur din dreptul vadului Bradu

Vedere către zona cu plaur din dreptul vadului Bradu

Rezervasem Ponton 1. Având în vedere ca este început de sezon, iar pestele iernează în zona pontoanelor, părea o alegere firească. Mă sfătuiesc împreună cu Vlad, și decid să pescuiesc în spatele lacului, pe un stand celebru, Stânga Planet, stand cu rezultate remarcabile, dar nu chiar la început de sezon. Practic eram primul pescar din anul 2015 care pescuia în spatele lacului, la plauri. Ca și când nu ar fi fost suficient, găsesc standul schimbat față de anul trecut, mai exact plaurul care trona în fata standului s-a deplasat în dreapta, acoperind în totalitate standul Planet. Astfel, aveam plaur în stânga, cel de la Bradu, Dreapta Bradu, Pilhan, și plaur în dreapta, la Planet. Am hotărât să pescuiesc cu două lansete în plaurul din stânga și celelalte două în plaurul din dreapta, încercând să găsesc canalele de trecere din plaur, zone de tranzit pentru crapii din Tâncăbești.

Echipamentul este încă supus la încercări grele peste noapte

Echipamentul este încă supus la grele încercări  peste noapte

Nada a constat în porumb preparat, cânepă fiartă, pelete de apă rece și boilies de 16 mm, pe bază de făina de pește, aromă de Monster Crab și BPO. Am nădit strict pe montură, fără nădire extinsă. Am folosit monturi wihty pool, iar la cârlig momeli snowman. Cârligele folosite au fost numărul 6, short shank (cu tija scurtă), legate cu fir cu cămașă, iar montura culisantă, pe leadcore. Am dat cu plumbi Grippa, ușori, de 80 g, deoarece nu pescuiam la  distanțe mari și vremea permitea acest lucru.

Deschiderea vadului oferă atât abordarea plaurilor de la Planet, cât și a celui de la Bradu&Co

Deschiderea vadului oferă atât abordarea plaurilor de la Planet, cât și a celui de la Bradu&Co

Primul peste a venit în peste noapte, un românesc de 8,9 kg. Fiind destul de târziu și aflându-mă în colțul opus al bălții față de Vlad, nu l-am solicitat pentru fotografii și nici nu am dorit să țin peștele la sac până dimineață. A urmat o perioada destul de ciudată, în care am fost asaltat de plătici; pe semne că le-a plăcut mult cânepa preparată.

Lucian și captura reușită la final de partidă, un mustăcios de 5 kg

Lucian și captura reușită la final de partidă, un mustăcios de 5 kg

În ultima zi, sâmbătă, a venit și cel de-al doilea pește, un ciortan de aproximativ 5 kg. Aflat la final de partidă, n-am stat pe gânduri și l-am pozat. Nu doream să-mi închei aventura fără o amintire plăcută, mai ales că, din cauza vremii și a temperaturii apei, ieșirea s-a dovedit a fi una destul de dificilă. Nu am mai regretat până acum niciun pește de 9 kg, precum l-am regretat pe cel nepozat. Ambii pești au fost prinși la snowman, și au venit la aceeași lanseta, din același loc. Gheața s-a dovedit greu de spart pe Tâncăbești, însă lacul rămâne unul cu totul special, superb în primul rând, care te face de fiecare dată să îți dorești să revii cât mai repede la el. Fir întins!

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE! [kkstarratings]

1 Comment

  1. Hosting

    17 noiembrie 2016 at 2:32 am

    „Cred ca vreo 100 de ?igle s-au gaurit s-au spart! De azi diminea?a tot schimbam pe ele grindina a fost a?a mare ca oul de gaina.”

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *