Fire de pescuit la crap iarna – vizibile sau camuflate?

Odată cu venirea iernii, apele sunt din ce în ce mai limpezi. Ar putea avea vreo importanță vizibilitatea firelor în apă? Oare devin crapii mai precauți dacă le văd? Să ne evite totuși monturile și momelile din pricina firelor?

Iarna, pe apă rece, vizibilitatea firelor de pescuit crește considerabil

Pe apă rece vizibilitatea firelor de pescuit crește considerabil

Ei bine, odată cu răcirea vremii, pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul sezonului, transparența apei e tot mai mare. Este o perioadă în care până și cei mai rutinați pescari pot avea partide lipsite de rezultat. Senzorii sunt reduși la tăcere, nopțile devin interminabile, mute, lipsite de acțiune și cu puține grade în termometre.

Așa este, crapii devin din ce în ce mai scumpi la vedere, iar „ciortanii” de 8-10 kg din vară, nu numai că acum ar fi bine veniți pe saltea, dar ar părea chiar adevărate trofee. Revenind însă la subiect, nu credem că slaba activitate din extrasezon are vreo legătură cu vizibilitatea firelor.

În ceea mai mare parte a timpului, oricum nu ai cine știe ce vizibilitate. Să nu mai vorbim că, pe majoritatea apelor, peștele nu este unul educat, prima lui întâlnire cu pescarul e din păcate și ultima.

Acum noaptea e mai lungă ca ziua, zilele sunt frecvent destul de întunecate, și poți avea frecvent parte de partide cu ceață deasă de la început până la sfârșit. Crapii nu prea au ce să distingă și, din cauza încetinirii metabolismului, nu sunt nici prea activi.

Dacă vorbim de fire, credem că e bine să le ții cât mai aproape de substrat, în preajma monturii. Crapii au receptori bine dezvoltați pe toată suprafața corpului, care le pot permite să simtă vibrațiile firelor de pescuit propagate în masa apei. Așezate printre frunze moarte, iarbă putrezită, crăci, mâl sau altele, firele cu greu pot fi detectate de pește.

Cel mai simplu mod de a le îngreuna și lipi de fundul apei este să folosești un segment de leadcore (segment de fir textil greu, cu inserție de metalică) sau material similar, urmat de așa-numitul flying back lead, un mic plumb secundar culisant. Îl pui pe fir și lansezi montura pe vad.  În zbor, va culisa pe fir, în spatele monturii, și va așeza firul de substrat.

Ar fi de menționat și tehnica de pescuit cu fire slabe (slack lines), foarte rar folosită la noi. Pescuitul cu fire slabe presupune culcarea firului pe fundul apei, de la montură la mulinetă. Firul nu e nici măcar tensionat cu hangere, swingere sau alt element care ar putea să-l întindă.

E lăsat să se culce ușor pe substrat, sub greutatea proprie. Montura e de tip culisant și toate trăsăturile sunt „pe plecare”. Nu există drop-back. Pentru semnalizarea trăsăturii, se folosesc hangere nelestate, de dimensiuni mici și cât mai ușoare. Recomandăm un astfel de pescuit doar atunci când pescuiți la distanțe mici și medii, la distanțe mari indicarea trăsăturii având destul de mult de suferit.

Este foarte important ca in perioadele reci ale sezonului să nu pescuiți la fel cum ați făcut-o în restul sezonului și să adaptați arborarea în funcție de comportamentul peștilor

Este foarte important ca în perioadele reci ale sezonului să nu pescuiți la fel cum ați făcut-o în restul sezonului și să adaptați arborarea în funcție de comportamentul peștilor

Dincolo de vizibilitatea firelor, credem că motivul principal pentru care mulți pescari nu prind bine în această perioadă e că, în timp ce crapii își modifică intensitatea cu care se hrănesc, pescarii continuă să pescuiască la fel cum au făcut-o în restul sezonului. Folosesc aceleași monturi, aceleași cârlige, aceleași nade și momeli, ba mai mult, unii continuă să pescuiască pe aceleași vaduri.

Crapii știu din instinct că „iarna nu-i ca vara”, așa că soluția este să te adaptezi. Totul se schimbă: localizare, nade, monturi, strategii. Dacă rezolvi corect aceste patru necunoscute, poți să prinzi crap iarna cu orice fir, indiferent de culoarea lui. Fir întins!

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE!

Fire de pescuit la crap iarna – vizibile sau camuflate?
5 (100%) 11 votes

Crap24
Prezent pe

Crap24

Content Manager la CRAP24
Colaborator și autor constant de articole pentru reviste de profil. Coordonator de proiecte și realizator de aplicații precum Carp Fishing by Clear Fishing, prima aplicație dedicată pescuitului la crap declinată în cele mai importante 7 limbi de circulație internațională și disponibilă în cele mai mari platforme mobile, iOS și Android. Membru fondator CRAP24.RO. Record personal: Crap Comun 20,2 Kg
Crap24
Prezent pe

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *