Crapi de zapada la final de sezon

Discutând pe grupul privat al CPK Carp & More cu prietenii noștri din Oradea, am aflat ca au programată o partidă de pescuit pe Harsany la sfârșit de an. Simțind că suntem interesați de posibilitatea unei deplasări, ne-au propus să încerce plasarea unei rezervări și pentru noi. Am răspuns afirmativ, atât eu cât și Dani (Dan Dumitru), chiar dacă nu ne așteptăm să mai prindem o partidă în sezonul 2014. După câteva zile, a venit confirmarea din partea lui  Fly (Flavius Olteanu). Urma să pescuim în compania băieților din Oradea, de pe 28 noiembrie până pe 2 decembrie. Mai mult, pe 2 decembrie erau programate și rezervările pentru anul 2015, astfel că lucrurile nu puteau să se lege mai bine. Aveam să mergem la pescuit și, în același timp, ne puteam face rezervări și pentru sezonul următor.

Prima zăpadă a anului ne-a găsit pe vadul de pescuit

Prima zăpadă a anului ne-a găsit pe vadul de pescuit

Zilele au trecut ușor-ușor, iar joi,  27 noiembrie, în jurul orei 14 am pornit spre Harsany. Am ales ruta Craiova-Timișoara, unde am și înnoptat. În dimineața de 28, după o rundă finală de cumpărături, în jurul orei 13 am ieșit din țară pe la Turnu. Am urmat ruta Gyula, Komadi, Debrecen, rută pe parcursul căreia am rămas foarte impresionat de densitatea lacurilor artificiale și a balastierelor întâlnite. Cred că Ungaria a avut un program național de „populare” cu lacuri, aproape fiecare sătuc sau mic orășel prin care am trecut având, la una dintre extremități, o baltă sau o balastieră. Ba mai mult, pe aproape toate erau pescari, chiar și în această perioadă destul de rece. Sunt convins că aceste lacuri vor face în următori ani din Ungaria un jucător destul de important în pescuit. Bravo lor!

Indicatorul catre Harsany, semn că am ajuns la destinația mult așteptată

Indicatorul catre Harsany, semn că am ajuns la destinația mult așteptată

Am ajuns la Harsany în jurul orei 16. Aveam de ales între standul 6, cel pe care aveam făcută rezervarea, acesta fiind pe zona cu cea mai mare apă de pe lac (între 2,5 m și 3 m), și standul numărul 1, zona lacului cu cea mai mică apă. După un mic instructaj privind regulile lacului și o ședință rapidă cu partenerul meu, ne-am decis să pescuim pe standul 6. Aici accesul nu este foarte facil, deoarece de la mașină până în stand sunt aproximativ 100 m. Conform regulilor lacului, trebuie duse toate bagajele cu mâna sau în spate până la locul pescuit. Chiar dacă adrenalina ne curgea deja în vene într-un ritm alert, căratul bagajelor nu ne-a căzut deloc confortabil.

Stand 6 de pe lacul Harsany nu este unul foarte confortabil, mai ales că distanța de parcare este una considerabilă

Stand 6 de pe lacul Harsany nu este unul foarte confortabil, mai ales că distanța de parcare este una considerabilă

Într-un final, am reușit să facem tabăra dar, fiind destul de târziu, n-am mai mers la plantat. Pe Harsany, lunile noiembrie și decembrie sunt singurele în care ai voie să folosești barca pentru a-ți planta lansetele. Pentru început, le-am aruncat din mână, aproape de mal, cu puțină pastă pe plumb, plus un strat superficial în jurul momelii. Vroiam să vedem dacă nu cumva peștele este în mal, pe zona cu cea mai adâncă apă a lacului. Deși peste noapte temperaturile au scăzut drastic, starea solidă în care am găsit sticlele de apă confirmând asta, n-am fost deranjați totuși de frig. Din păcate, nici de pești. Atât eu, cât și Dani folosim sacul de dormit Fox VenTec, care s-a descurcat de minune la temperaturi trecute sub zero. Îl consider un sac extraordinar, atât iarna, când gradele merg pe minus, cât și vara.

Peste noapte echipamentele erau puse la grea încercare

Peste noapte echipamentele erau puse la grea încercare

După ceaiul de dimineață, am recuperat monturile, am montat sonarul, motorul, bățul de sondare și am ieșit pe apă pentru a planta lansetele. În ciuda faptului că majoritatea pescarilor cu care am vorbit ne-au sfătuit sa mergem pe boiliesuri cu aromă de squid și fructe, am ales să pescuim cu preferatele mele, Stinky Fish din gama CPK. Am avut diferite dimensiuni – 24, 20 și 16 mm, bile cu care am reușit să prind de fiecare dată, pe orice baltă. În privința monturilor, am început cu snowman-uri, cu o bilă de 16 și pop up de 10 mm. Am pescuit cu trei lansete. Pe prima am poziționat-o la extremitatea unei zone foarte bogată în mâl, pe cea de a doua pe o zonă cu mâl de 10 cm, iar  a treia a mers pe cel mai tare substrat pe care l-am găsit. Apoi, pe fiecare băț am nădit cu boiliesuri și amestec de săculeț Force din gama CPK.

Dani, cu primul crap al sesiunii, o salontă de 13 kg

Dani, cu primul crap al sesiunii, o salontă de 13 kg

Pe timpul zilei, nu s-a întâmplat nimic. Peste noapte, însă, în jurul orei 1, Dani are o primă trăsătură și pune pe saltea o frumoasă salontă de 13 kg. Era un început bun. După o mică ședința foto, eliberam peștele și ne băgam la căldura oferită de sacii de dormit. Eram destul de încrezători după această primă captură. Până în jurul orei 7 dimineața n-a mai apărut nimic. Doar un un beep la senzorul albastru, ocazie cu care am ieșit din cort. Degeaba, beepul nu s-a concretizat. Apoi, la câteva ore distanță, am mai avut două beep-uri, la același senzor albastru. Cum de obicei nu mă ridic din pat dacă trăsătura nu este una hotărâtă, nici acum n-aveam s-o fac. Bine am făcut, deoarece la scurt timp hangerul senzorului albastru s-a lipit de băț. Am înțepat rapid și-am început drilul. Mi-am dat seama destul de repede că aveam la capătul firului unul dintre exemplarele pentru care venisem, iar după un dril destul de scurt reușesc să bag peștele în minciog. La prima vedere, părea să fie sărit bine de 20 kg. După prima cântărire însă, cântarul arată doar 19 kg. Parcă ceva nu era în ordine, nu avea cum, simțeam că ceva nu se potrivește. Așa era, salteaua de cântărire atingea pământul! După ce am strâns picioarele trepiedului și am pus din nou peștele în cântar, suspiciunile mi-au fost confirmate – acum superbul crap comun cântarea nu mai puțin de 21 kg! Venise de pe zona cu substrat tare, la un Stinky Fish de 16 și un pop up de prună de 10 mm.

Toto, cu cel mai mare crap al partidei de la Harsany, un superb comun de 21 kg

Toto, cu cel mai mare crap al partidei de la Harsany, un superb comun de 21 kg

Pentru mine partida putea deja să se încheie. Nu credeam că la sfârșit de noiembrie, pe o vreme total neprietenoasă cu pescuitul la crap și cu pescarii în general, să pot ține la poză un pește de peste 20 kg. Se întâmpla ceva absolut fabulos. Apoi, până la finalul partidei nu am mai prins nimic. Dani însă, a mai reușit 4 ciortani. Ne am descurcat destul de bine, ținând cont că am fost singurii de pe baltă care am prins pește. Asta în condițiile în care balta era plină, chiar și campionii naționalei Ungariei fiind prezenți cu trei echipe. Dacă mai luăm în seamă și cele mai bine de 36 de ore în care nu am avut lansetele în apă (vizitele prietenilor din Oradea, care aveau în stand diferite bunătăți distilate din pară, nectarine, prune și caise au contribuit destul de serios la acestă pauză) zic că partida a fost una cum nu se poate mai reușită. De asemenea, ca bonus, am reușit să ne facem și rezervări pentru sezonul 2015. În mod atipic, întocmai cum povesteam și mai devreme, la Harsany rezervările pentru sezonul ce va urma se fac într-o singura zi din an, pescarii venind chiar și cu 24 de ore înainte ca acestea să înceapă. Se așează la coadă cu un număr de ordine și așteaptă să le vină rândul. Totul se desfășoară într-o atmosferă frumoasă, unde ai ocazia să socializezi cu pescari veniți din toată Europa.

Toți pescarii primesc bonuri de ordine și se așează la rând pentru a-și alege perioadele vizate

Toți pescarii primesc bonuri de ordine și se așează la rând pentru a-și alege perioadele vizate

Este cam ca la votul în diaspora, numai că aici urna se închide la mai puțin de 5 ore de la deschidere, timp în care sunt rezervate toate săptămânile din sezonul următor. O experiența deosebită, unde am întâlnit oameni super ok. Pe final, un filmuleț cu cântarul capturii și salutări d-lui Cerbu, pe care-l asigur că nu era necesară inspecția de la 7 dimineața. Noi, echipa CPK, pescuim întotdeauna cu boiliesuri din pungă, așa cum, de altfel, s-a convins personal. Chiar dacă poate și acum mai are îndoieli.

Atenție! Material needitat – Conține Limbaj Vulgar

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE!

Crapi de zapada la final de sezon
5 (100%) 13 votes

Andrei

Andrei "Toto" Popescu

Colaborator la CRAP24.RO
Împătimit al pescuitului la crapi record și proprietar Meet Carp Company. De asemenea, coproprietar CPK Carp & More. Și-a început cariera în lumea pescuitului încă din copilărie, cel mai arzător țel fiind recunoașterea ca pescar de prim rang.
Nada favorită: Stinky Fish CPK
Record personal: 23,900 kg
Andrei

Ultimele postari ale lui Andrei "Toto" Popescu (vezi toate)

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *