CRAP24 anunta colaborarea cu NAVITAS UK

Pentru că după cum bine știți păstrarea secretelor nu ne caracterizează (cel puțin cele care au legătură cu pescuitul), ne face o deosebită plăcere să anunțăm un nou parteneriat al canalului media CRAP24, unul dintre cele mai apreciate site-uri dedicate pescuitului la crap, și brandul NAVITAS.

CRAP24 și NAVITAS pun bazele unei colaborări pe termen lung

CRAP24 și NAVITAS pun bazele unei colaborări pe termen lung

Având nenumărate viziuni în comun, printre care plăcerea de a ne petrece cât mai mult timp în aer liber, în compania selectă a lansetelor de crap și cea a vadurilor nerăbdătoare să ne primească de fiecare dată, am stabilit împreună cu Navitas termenii unei noi colaborări.

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu firma britanică, aceasta este una dintre cele mai reputate companii care activează în domeniul hainelor dedicate pescuitului și a outdoor-ului în general. Patronată de Mark Munson, o legendă a skateboardingului din Marea Britanie, compania transferă foarte mult către modelele sale din freestyle-ul și aerul dictat de moda străzii, iar asa se vede în absolut fiecare cusătură a produselor. Fiind pasionat și de pescuitul la crap, Mark a reușit să îmbine într-un mod foarte util toate aceste pasiuni, astfel luând naștere brandul Navitas. Nefiind la prima experiență în această industrie, Mark a intuit destul de rapid nevoile pieței și cerințele pescarilor, echipamentul semnat Navitas poziționându-se în segmentul premium la scurt timp după lansare.

Pe langa activitatile care implica skateboardul sau snowboardul, Mark este și un împătimit al pescuitului la crap

Pe lângă activități care implică de cele mai multe ori skateboardul sau snowboardul, Mark este și un împătimit al pescuitului la crap

Întrebat despre momentul în care a creionat bazele Navitas, Mark spune: „Ne-am propus să creăm produse care se potrivesc cu stilul nostru de viață. Fiecare reper este construit cu un amestec unic de stil și performanță tehnică, cu un design curat, atemporal și un angajament permanent către calitate. La Navitas, continuă Mark, obiectivul nostru este de a asocia hainelor un design multifuncțional, oferind în același timp protecția de care avem nevoie în aer liber, indiferent de vreme și anotimp.”

Înființată în 2012, Navitas a evoluat fulgerător, ajungând într-un timp relativ scurt să producă o gamă largă de tricouri, jachete, hanorace, fleece-uri, pantaloni sau chiar softshell-uri. Lista deosebit de consistentă a colaboratorilor cu nume grele și foarte grele în pescuitul la crap mondial, a dat firmei o popularitate enormă în scurtă vreme de la lansare. Atent gândite, practice, confortabile, excelent lucrate și mai ales eficiente, produsele Navitas sunt fără îndoială printre cele mai căutate și apreciate pe piața europeană.

Oferta Navitas este una foarte bogată, atenția la detalii fiind principalul asset care caracterizează produsele

Oferta Navitas este una foarte bogată, atenția la detalii fiind principalul asset care îi caracterizează produsele

Astfel, Navitas, prin reprezentantul oficial în România, se alătură selectei liste de parteneri ai site-ului CRAP24, locul unde te așteptăm constant cu informații noi, tutoriale explicite, review-uri și noi articole dedicate pescuitului la crap. Iar dacă te gândești să-ți reîmprospătezi garderoba dedicată pescuitului – și nu numai – cu unele dintre cele mai stilate și practice haine pe care le poți găsi în ofertele producătorilor de profil, produsele Navitas te așteaptă listate în magazinele Doctor Fishing și/sau FFB.

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE!

CRAP24 anunta colaborarea cu NAVITAS UK
5 (100%) 8 votes

Crap24
Prezent pe

Crap24

Content Manager la CRAP24
Colaborator și autor constant de articole pentru reviste de profil. Coordonator de proiecte și realizator de aplicații precum Carp Fishing by Clear Fishing, prima aplicație dedicată pescuitului la crap declinată în cele mai importante 7 limbi de circulație internațională și disponibilă în cele mai mari platforme mobile, iOS și Android. Membru fondator CRAP24.RO. Record personal: Crap Comun 20,2 Kg
Crap24
Prezent pe

1 Comment

  1. monturiporumb.ro

    29 aprilie 2014 at 8:38 pm

    Imbracamintea unui pescar este f.importanta mai ales in perioadele racoroase ca vorbim de pelerine de ploaie,manusi,cagule,pantaloni,jachete si daca acestea sunt si de calitate adica de firma e super,confortul pescarului fiind indeplinit.monturiporumb.ro

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *