Aflat în fața unei noi provocări reprezentată de o locație total necunoscută (lacul Cetariu), Alex Ardelean, tânăr pescar de crap și apropiat al echipei CRAP24, nu doar că a reușit să descopere formula câștigătoare în ceea ce privește preferințele crapilor bihoreni, dar și-a adjudecat și un nou record personal. Povestea și detaliile partidei, relatate chiar de Alex, în rândurile de mai jos.
Deși așteptarea s-a întins pe parcursul mai multor zile, finalul partidei îi rezerva lui Alex un rezultat remarcabil
Alex: „Eram la prima partidă de pescuit programată pe Cetariu și deveneam tot mai nerăbdător sa ajung pe acest lac. Ajuns pe Cetariu, ardeam de nerăbdare să-mi iau în primire standul pe care urma sa îmi petrec următoarele 5 zile. Odată ce curiozitatea mi-a fost hrănită cu imaginea vadului rezervat, m-am instalat și am început să sondez apa cautând structuri praguri sau alte zone fierbinți pe care să le pot ataca. Vizam crapii giganți pe care lacul îi are, iar pentru asta trebuia să mă leg cumva de puținele structuri existente.
Undeva la 40 de metri de mal, am găsit cu marker-ul un prag unde apa cobora de la 1,5 la 3,5 metri. Locul părea ideal pentru două lansete, așa că am pus una pe platoul cu apă de 1,5 m, iar cealaltă pe 3,5 m. Am mai găsit o zonă bună de pescuit în partea stângă a standului, o groapă, unde am lansat celelalte două lansete. Una în buza gropii, iar cealaltă chiar în gropan.
Aveam la mine 15 kg de boilies din gama Any Spice si Fish & Spice de la Any Water. Am luat doar boilies tare, deoarece nu vroiam să-mi intre ciortanii, plătica și carasul pe patul de nadă. Primul peste s-a lăsat mult așteptat. Asta poate și din cauza vremii, care în primele 48 de ore mi-a alocat o constantă ploaie mocănească. În primele două nopți am prins furtuni cu descărcări electrice, moment de bucurie oarecum. Gândeam că e posibil să înceapă să mănânce peștele.
Apoi am încercat mai multe trucuri pentru a păcăli unul dintre crapii săriți de 20 kg ai lacului. Prima trăsătură a fost un run prelung. Eram entuziasmat că în sfârșit voi face cunoștință cu primul mustăcios al lacului, însă abia la mal mi-am dat seama că, de fapt, am de-a face cu un ten (amur).
Apoi, încet-încet totul a început să prindă culoare, iar după ploile și furtunile interminabile a răsărit soarele și pe vadul meu, iar crapii au început să mănânce cu încredere. Înainte cu 24 de ore de finalul partidei, am avut din nou un run agresiv, iar după înțepare parcă știam că am de-a face cu un crap frumos și bătăios. M-am băgat imediat după el cu minciogul, și-am făcut drilul din apă. După aproximativ 15 minute, am adus pe saltea o frumoasă oglindă de 22,100 kg. Intrase la Squid & Garlic și era noul meu record personal. Misiune îndeplinită!
Montura câștigătoare a fost un KD, legat cu un cârlig de 6 Fox S3 și o bilă de cârlig simplă, de 20mm. De asemenea, i-am atașat și un un mic săculeț cu boilies spart cu aceeași aromă. Tot forfacul avea 20 cm, legat cu fir de 15 lb, Cameleon de la PB products.
O partidă excelentă, cu teni și crapi frumoși, iar lacul superb cu peisaje minunate. Mă voi întoarce negreșit de fiecare dată cu drag, staff-ul lacului fiind minunat, cu persoane de treaba și foarte săritoare cu informații.
Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE! [kkstarratings]
2 Comments