Crap record pescuit dupa 72 de nopti petrecute pe vad

În urmă cu doar câteva zile, Liam Duncan, consultant Sticky Baits, a reușit o captură cu adevărat deosebită. Pescuind pe un lac din Cambridgeshire-UK la noua gama de boiliesuri din gama Krill de la Sticky, Duncan a înțepat un superb crap de peste 22 kg, pește vizat de mai multă vreme și căruia i-a dedicat nu mai puțin de 3 sezoane pentru a-l aduce în fața aparatului foto.

Crapul oglindă pescuit de Duncan, "victimă" a gamei de boliesuri Krill

Crapul oglindă pescuit de Duncan, „victimă” a gamei de boliesuri Krill

Revenit de pe baltă, Duncan declara: „Am ajuns pe lac vineri, pe la ora 5 după-amiază. La o primă privire, părea foarte probabil ca peștii să fie cantonați într-o porțiune a lacului bogată în agățături, destul de greu accesibilă de pe vadurile clasice. Câteva sărituri mi-au confirmat rapid bănuielile. În secunda următoare am decis să pescuiesc de pe cel mai apropiat vad de zona fierbinte, un loc relativ îngust, inundat și destul de inconfortabil pentru lansări din mână. Îmi permitea să lansez destul de aproape de locul unde peștii își făcuseră apariția, deși îmi lipseau totuși vreo 20 de metri. Aveam la mine două kilograme de boilies Krill ținut câteva zile la înmuiat în Pure Krill Liquid. Am nădit cu un kilogram pe monturi, iar restul bilelor le-am împrăștiat pe o zonă mai largă. Speram să atrag peștii către monturile mele și să-i scot din zona lor de confort, oferită de adăpostul agățăturilor.”

Moment de tandrețe înainte de eliberare

Moment de „tandrețe” înainte de eliberare

„Duminică dimineața, în urma unei prezentări venită la prima oră, am primit în cele din urmă recompensa mult dorită. La scurt timp după ce-am am înțepat, minciogul aluneca sub cel mai mare crap rezident al lacului. Astfel, în cea de a doua dimineața a partidei, în al treilea sezon de pescuit pe acest lac și după un total de 72 de nopți, am prins în cele din urmă peștele vânat. Cunoscut sub numele de Colin, peștele a stabilit un nou record de greutate al lacului, stabilizând acul cântarului la peste 22 kg (48lb 8 uncii). Nu mai pot spune altceva, ci doar că în continuare absolut uimit de rezultat.”

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE! [kkstarratings]

1 Comment

  1. monturiporumb.ro

    11 aprilie 2014 at 6:40 pm

    Ce ne facem noi cu un pescar care pana la urma nu tine cont de temperatura de afara care este scazuta si deasemenea nu numai ca prinde acest exemplar frumos dar i-l elibereaza intrand pana la piept in apa rece ca gheata.
    Ne dam seama cu totii ca arbustul din spatele sau este inmugurit de curând si bag de seama ca consultantul firmei Sticky Baits are si zambetul pe buze fiind atat de incantat ca si-a vazut prietenul cu numele de scena Colin chiar daca l-a asteptat72 nopti:2zile+2nopti(durata unei partide)=36partide.
    Balta din UK se prezinta prin aparitia si a structurilor subacvatice acestea fiind raiul crapilor de dimensiuni mari si ce credeti ca a facut Liam Duncan?A aplicat o strategie binecunoscuta si a inceput sa nadeasca la 15-20m de agatatura kilogramul de boilies pe monturi iar celalalt kilogram i-a creat o carare de boilies din agatatura pana la monturile sale.
    Profesor tata nu gluma este consultantul firmei dar binenteles ca si nada a fost adecvata pentru o perioada ca aceasta krillul un nevertebrat care a contribuit la prinderea prietenului lui Liam.
    toate cele bune si fir intins tuturor va doreste monturiporumb.ro

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *