Adept al partidelor de pescuit la crap lungi și foarte lungi, Robert Rozsdas, unul dintre apropiații paginii CRAP24, și-a început sezonul de pescuit în forță. La finalul a două partide de pescuit, una de o săptămână, iar cea de-a doua ceva mai lungă, Robert a reușit să aducă în fața aparatului foto mai mulți crapi trecuți de 10 kg, dar și depășirea recordului personal la crap comun. Acum, spre final de sezon, profitând de o fereastră de timp, a așezat „pe hârtie” detaliile aventurii și ne-a trimis întreaga poveste a recordului doborât.
Robert: „Mi-am început sezonul acestui an cu o partidă de 7 zile pe lacul Varlaam. Am pescuit pe standul A9, iar în ciuda faptului că lacul ține și pești mai mari, capturile reușite atunci au cântărit între 11-13 kg. La scurtă vreme, am programat din nou o ieșire aici, una de 9 zile. De acestă dată am rezervat standul A4. La prima vedere, locul este foarte frumos, cu salcii aplecate spre apă, delimitate de o perdea deasă de stuf, însă și cu structuri complicate pe substrat (praguri, platouri, iar apa are diferite adâncimi, de la 3 m la 0,8 m ).”
„Am intrat cu sonarul și am găsit patru zone promițătoare. Le-am balizat și le-am nădit. N-am dat prea multă nadă, iar după două zile fără capturi am renunțat la două dintre locurile inițiale. Am mutat lansetele pe alte locuri, de unde, în sfârșit, a apărut și prima captura, o salontă superbă de 16,7 kg (singura salontă a lacului). Inspirația și răbdarea au dat roade, capturile ce au urmat fiind de la 11 la 15,7 kg. Totul a culminat cu un crap comun superb, de 19,9 kg , noul meu record personal. Până la finalul partidei a mai apărut un crap de 18,8 kg.”
„Am folosit aproximativ 15 Kg de nadă, toată din sortimentul HotFish. Monturile folosite au fost simple, cu cârlige Solar 101 nr. 4, legate cu line-aligner, iar ca momeală, am mers pe bile de 16 mm, critic echilibrate cu un pop-up de 10mm (black pepper).”
Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE! [kkstarratings]