Crap de 43lb (19.504 kg), record personal pentru un tanar de numai 14 ani

Schimbarea vadurilor de pescuit s-a dovedit a fi cheia succesului pentru Charlie Walker care, după ce și-a mutat echipamentul de pescuit pe trei vaduri diferite,  a reușit să pună pe mal nu mai puțin de trei crapi.

Crap comun de 19,5 kg, noul record personal pescuit de Charlie Walker

Crap comun de 19,5 kg, noul record personal pescuit de Charlie Walker

Pescarul are numai 14 ani, este din Oxon UK și, la scurt timp după sosirea pe lac, a păcălit un crap comun de numai 10lb (4,5 kg). Apoi, mutând echipamentul într-o altă zonă a lacului, a mai înțepat unul de 25lb (11,3 kg).

Încă o mutare pe finalul sesiunii i-a adus și comunul de 43lb (19,5 kg) și doborârea vechiul record personal, cel de 32lb (14,5 kg).

„Mușcătura părea să fie mai degrabă a unei plătici și a venit în atât de ușor, încât, inițial, tatăl meu chiar m-a întrebat dacă mai era în cârlig”, a declarat Charlie.

„Ceva probleme am întâmpinat la scoaterea acestuia din agățăturile malului, dar apoi a intrat în plasa minciogului din prima încercare. Acesta a fost și momentul în care am realizat cât de mare era. ”

Pentru o prezentare optimă pe substratul mâlos, Charlie a pescuit cu pop-up-uri Nash scopex squid și cu cârlige Nash Fang X, numărul 8. Montura a fost  un combi-rig și a lansat-o pe vad cu o pungă  de PVA plină cu spărtură de boilies.

Trimite-ne și tu pozele de la partidele tale recente la support@crap24.ro, însoțite o scurtă descriere, iar noi ți le postam în site!

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i un like!

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *