Crap de 30 kg pe balta de la Corbu

La doar o zi distanta de la popularea lacului cu crapi a căror greutăți au fost cuprinse între 16 și 23 kg, pista de la Corbu are deja noi locatari.

Iar ca surpriza făcută de conducerea lacului să fie și mai bine primită de către pescarii familiarizați cu balta, astăzi și-au întâmpinat noul “cămin ” exemplare chiar și de 30 kg.

Noii locatari ai lacului Corbu au greutăți cuprinse între 18 și 30 kg

Noii locatari ai lacului Corbu au greutăți cuprinse între 18 și 30 kg

În zile în care mai toate carpodroamele populare sunt în căutare acerbă de trofee cât mai corpolente, iată că celebra pista constănțeană reușește să-și crească considerabil media peștilor pe care-i găzduiește.

Noile serii de populari vin și pe fondul posibilității organizării pentru a două oară a Campionatului Mondial de Pescuit la Crap 2014, eveniment care ar scoate și mai mult în evidentă potențialul tării noastre în ceea ce privește acest sport și care, teoretic, pe fondul posibilității efectuării antrenamentelor mult mai facil, ar pune lotul într-o poziție privilegiată în clasamentul națiunilor participante la competiție.

Cel mai corpolent crap relocat în cadrul recentelor populări de la balta Corbu

30 kg – Cel mai corpolent crap relocat în cadrul recentelor populări de la balta Corbu

De asemenea, popularitatea lacului este într-o continua creștere, lucru care îl poate plasa rapid între cele mai bune locații ale Europei.

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE! [kkstarratings]

2 Comments

  1. Levi

    24 ianuarie 2014 at 8:44 pm

    Mare spectacol…insa la starea crapului oare cine arunca o privire? Jalnic.

    • Crap24

      24 ianuarie 2014 at 11:29 pm

      Salut Levi,
      Asa este, ai dreptate,majoritatea pestilor pecare i-am vazut in pozele de la Corbu nu aratau deloc bine.
      Singurii pesti care pareau sa aiba o stare generala buna erau crapii oglinda, dar poate ca, in lipsa solzilor, doar pareau ca sunt bine. Speram totusi ca noua locatie le va prinde bine si vor reveni rapid la o forma buna.

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *