Ediția din acest an a celebrului concurs Challenge Week Haromfa a reunit la start 23 de echipe din 5 țări: România, Ungaria, Slovacia, Cehia și Slovenia.
A fost un concurs foarte strâns până la final, în permanență existând 8-10 echipe pretendente la titlu. Schimbul zilnic de locuri și posibilitatea refuzării unui stand extras în favoarea unui ponton situat în coada bălții a echilibrat foarte mult competiția, fapt ce a făcut lupta și mai frumoasă.
La sfârșitul zilelor alocate concursului, primul loc a fost ocupat de echipa C.S. Crap Arad, formată din Lelek Gabriel și Dragan Ovidiu, echipă de pescari aflată pentru prima data la această competiție. Locul secund – deja o tradiție din păcate sau din fericire – a fost adjudecat de echipa formata din subsemnatul, adică Pitters Alin, Eduard Bodo și Dan Pop Coman, echipă cu care ne aflam deja la al 3-lea loc secund ocupat consecutiv în cadrul acestui concurs. Doar câteva sute de grame au lipsit echipei Big Carp România pentru a încheia competiția pe locul trei, iar astfel toate cele trei locuri fruntașe să fie ocupate doar de echipele românești.
Trebuie menționată și clasarea în prima jumătate a clasamentului a echipei Baricada, echipă care a reconfirmat că știu să prindă pește pe Haromfa, anul viitor trăgând speranțe că or să reușească mai mult.
Concurenții au preferat monturi de pop-up, iar în privința momelilor, majoritatea au mizat pe alune tigrate
Ca opinie generală, peștele a răspuns bine. S-au prins aproape 1.000 de kg, ceea ce este încurajator pentru specificul lacului, un lac unde pentru fiecare captură trebuie depus un efort foarte mare de muncă. După cum multe echipe se așteptau încă din start, s-a punctat mai bine în zonele apropiate de mal și porțiunile cu apă mică, în general pe cele din coada bălții. La fel ca în anii precedenți, la această ediție momeala preferata de concurenți au fost alunele tigrate.
Competiția a fost un adevărat maraton de pescuit la crap, pe o locație extrem de dificilă, un slalom uriaș cu crapi printre crengi, nuferi și plauri. Haromfa a fost și rămâne o locație favorită pentru pescarul de crap care își doreste mai mult de la acest stil de pescuit.
Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE! [kkstarratings]
1 Comment