Rezultate notabile pe o balastiera de vis

La scurtă vreme după ce au reușit să pună pe malul balastiei Zajariki/Croația doi crapi de peste 30 în mai puțin de 24 de ore, cuplul de pescari Andrei Vasilas&Alin Farcas se întorc pe aceiași apă pentru a-și măsura forțele cu nu mai puțin de 26 de echipe foarte bine pregătite. Totul s-a desfășurat în cadrul concursului CartpHunter Tournament, eveniment organizat de Clubul Carphunter din Austria. Așa cum se așteptau, băieții au avut ceva de muncă, dar rezultatul final le-a recompensat o parte din efort.

Tragerea la sorți nu oferea speranțe prea mari

Tragerea la sorți nu oferea speranțe prea mari

Alin: „Înainte cu o săptămână de evenimentul cu pricina, Andrei și cu mine fusesem la „antrenamente“ pe acest lac din Croația. Urma să participăm la o competiție care anunța la stat echipe tari, motiv pentru care ne-am pregătit intens. Știam ce avem de făcut și, printre altele, ne bazam pe nada noastră în care aveam încredere că va face diferența. O făcuse de atâtea ori, pe multe lacuri lac și chiar în multe țări.

Standul 23 este unul cu apă mică, chiar în fața unei insule

Standul 23 este unul cu apă mică, chiar în fața unei insule

Așteptam cu nerăbdare tragerea la sorți, sperând să prindem un loc bunicel. La ordinea de tragere, Andrei, partenerul meu, a tras penultimul loc. Vedeam deja cum toate locurile bune se ocupau, timp în care speranțele noastre se cam spulberau. Până la urmă am extras locul 23, un loc pe apă mică, în fața unei insule, un loc bunicel pentru un pescuit la început de sezon. În stânga și-n dreapta aveam două echipe care pescuiau capetele de insule și care încercau din răsputeri să ne blocheze, nădind constant și nelăsând peștii să treacă de la ei către vadul nostru.

Cel mai mare crap prins de pescarii români, o oglindă de 12,7 kg

Cel mai mare crap prins de pescarii români, o oglindă de 12,7 kg

La început am făcut o nădire grea, de pe mal, care ne-a luat vreo 3 ore jumate, timp în care am tapetat zona din fața noastră cu 17-18 kg de boilies solubil și tare. Dimensiunile au fost diferite, dar toate din gama Mr Dudi. Apoi, la interval de 2-3 ore, mai nădeam alte 2-3kg de boilies, tipar pe care l-am aplicat pe toată durata concursului. După ceva vreme am constatat că în față aveam doar peste mic, ciortani care nu refuzau nici măcar bile de 24 mm. Concursul fiind unul în care conta cantitatea și nu calitatea, am zis să prindem absolut tot ce avem în fața noastră, sperând că noapte avea să vină totuși și ceva mai mare.

Deși potențialul lacului este mult mai mare, captura competiției a cântărit 25,37kg

Deși potențialul lacului este mult mai mare, captura competiției a cântărit 25,37kg

Cumva nesperat, după primele 24 de ore eram pe locul 2 la general și pe 1 în sector. Asta ne-a ridicat enorm speranțele, mai ales că ne bazam foarte tare și pe eficiența nadei. Tot atunci am aflat că 7 dintre cele 26 de echipe înscrise în competiție nu reușiseră încă să puncteze. Având în vedere că vremea din ultimele 2 săptămâni fusese capricioasă, până la urmă nu am scăpat nici de ce ne-a fost mai frică, și anume de faptul că temperatura putea crește brusc. S-a întâmplat după prima zi de concurs, când gradele din termometru s-au ridicat de la 22-23 la 35-36 de grade. În timpul zilei peștii au început să depună pe apă mică, chiar pe zonele unde pescuiam noi. Am reușit totuși să mai punctam peste noapte cu câțiva crapi, iar asta ne-a clasat pe locul 1 pe sector și 4 la general. Pozițiile ne-au adus la buget 850€, plus premii în valoare de 150€.

Un rezultat mulțumitor - locul 1 pe sector și 4 la general

Un rezultat mulțumitor – locul 1 pe sector și 4 la general

Trebuie să amintesc că în ultimele 24 de ore au punctat doar 3 echipe, iar asta, spunem noi, s-a întâmplat din cauza temperaturii ridicate și, bineînțeles, din cauza depunerii icrelor. Sunt de părere că dacă vremea mai ținea puțin cu noi, eram cu siguranță printre primele două locuri ale clasamentului, iar asta datorită nadei, dar și a strategiei abordate în condițiile date.”

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE!

Rezultate notabile pe o balastiera de vis
5 (100%) 5 votes

Crap24
Prezent pe

Crap24

Content Manager la CRAP24
Colaborator și autor constant de articole pentru reviste de profil. Coordonator de proiecte și realizator de aplicații precum Carp Fishing by Clear Fishing, prima aplicație dedicată pescuitului la crap declinată în cele mai importante 7 limbi de circulație internațională și disponibilă în cele mai mari platforme mobile, iOS și Android. Membru fondator CRAP24.RO. Record personal: Crap Comun 20,2 Kg
Crap24
Prezent pe

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *