Bella Carp pescuit la Palici, in Serbia

Pescuind pe unul dintre cele mai prolifice lacuri din Serbia, Ștefan Ladanyi, pescar de crap și apropiat al site-ului CRAP24.RO, a reușit să aducă în fața obiectivului foto acest minunat crap oglindă. Cântărind puțin peste 14 kg, crapul a văzut salteaua de primire la începutul lunii iulie, pe balta Tresetiste din Palici.

Pictată parcă în nuanțe aurii, superba oglindă reușită de Stefan a cântărit fix 14,11 kg

Pictată parcă în nuanțe aurii, superba oglindă reușită de Ștefan a cântărit fix 14,11 kg

Ca momeală, pescarul a mers pe un boilies Belachan Ghiti critic echilibrat, de 24 mm. Montura, întocmai cum pescuiește de obicei, a fost foarte simplă, de tip blowback: un cârlig Korda Long Shank nr.4, legat în still blowback (cu varniș) și aligner în prelungirea tijei. Imediat după reușită Stefi declara:

„Pentru mine a fost o mare plăcere să văd așa o așa frumusețe. Era un pește cu totul deosebit comparativ cu ce prinsesem până atunci, așa că m-am hotărât să-i găsesc un nume. Doar așa, pentru mine, să-mi rămână cumva „notat” în șirul capturilor remarcabile. Daca tot i-a placut Belachanul, de ce sa nu fie Bella? Eu zic că i se potrivește, nu credeți?”

Așa cum avea să ne mai povestească, pe parcursul partidei Stefan a mai avut parte de alte 10 driluri pe cinste, dintre care trei tot la Belachanul de 24 mm, restul preferând Frankfurt-ul Power Carp de 16 mm, legat de acestă dată pe firul de păr al unui Wide Gape nr.8.

Nici crapii comuni n-au evitat monturile și momelile lui Ștefan

Nici crapii comuni n-au evitat monturile și momelile lui Ștefan

A mai avut „noroc” și de o furtună destul de agresivă, urmată de o zi întreagă fără nicio mișcare. Nu mai conta, era deja extrem de mulțumit de rezultat, motiv pentru care, chiar înainte de plecare, împreună cu domnul Zoran (administratorul bălții), au pus la punct detaliile următoarei ieșiri.

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE! [kkstarratings]

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *