Avertizorii K-KARP PULSAR ADS – CRAP24 First View (VIDEO min 01:53)

Încă din iarna trecută am avut ocazia să tragem cu ochiul la noul proiect al celor de la K-Karp. Atunci Pulsar ADS erau doar o schiță pe hârtie. Ne-au captat imediat atenția, iar după câteva luni de așteptare au ajuns în mâinile noastre. A durat ceva, dar după cum o să vedeți așteptarea a meritat.

Avertizorii de pescuit la crap Pulsar ADS by K-Karp

Avertizorii de pescuit la crap Pulsar ADS by K-Karp

Design

La o prima vedere, noii Pulsar ADS (Advanced Detection System) par rupți din alt film decât ceilalți avertizori „desenați” până acum de producătorul italian. Dacă modelele anterioare au forme mai rotunjite și un tipar mai apropiat de standardul pieței, Pulsar Ads sunt pătrățoși, au muchii drepte, tăiate perfect, cu un aspect cumva futurist și, în același timp, foarte stilat. Cele trei mari reglaje (aparent analogice) care tronează în partea frontală accentuează un aer care le conferă o notă aparte, iar asta nu face altceva decât să-i diferențieze – cel puțin vizual – de formele din ce în ce mai comune ale suratelor lor. Este adevărat, conturul le seamănă foarte tare cu cel unora dintre cei mai populari avertizori de pescuit la crap, dar asta-i altă poveste. Nu credem că forma le dictează în vreun fel calitățile, ci doar vine cu un aport de vizual care complementează produsul în sine.

Pulsar ADS se remarcă prin forma ușor atipică

Pulsar ADS se remarcă prin forma ușor atipică

Materiale

Corpul ADS-urilor este din plastic ABS, ceea ce le conferă un grad ridicat de rezistență la impact sau la contactul cu diferite corpuri abrazive. În zona dedicată așezării lansetei, avertizorii sunt prevăzuți cu două inserturi cauciucate, fapt ce oferă priză și stabilitate bună a blancului, odată așezat pe suport. Un finish mat, ușor cauciucat și foarte plăcut la atingere acoperă aproape întreg corpul avertizorilor, mai puțin zona centrală, acolo unde, pe o suprafață negru glossy tronează logoul brandului italian. Au interiorul capsulat, iar locașul dedicat bateriei este total separat. Ajunși la baterie, aici găsim o soluție foarte practică în ceea ce privește atașarea acesteia, soluție care rezolvă constanta problemă care presupunea găsirea unei poziții cât mai discrete a firelor și mufei de alimentare, astfel încât ușița de acces să se poată închide cât mai etanș. În cazul ADS-urilor, producătorul a eliminat mufa respectivă, înlocuind-o cu două lamele fixe. Astfel, firele au dispărut complet, iar faptul că lamelele aplică o mică tensiune pe bornele bateriei face ca tot ansamblul să fie unul fix, fără să lase posibilitatea formării de jocuri la interior.

Inserturile cauciucate garantează o priză bună în contact cu blancul lansetei

Inserturile cauciucate garantează o priză bună în contact cu blancul lansetei

Funcționalități

Pe panoul frontal, în vecinătatea reglajelor de volum, ton și sensibilitate, ADS-urile au amplasate butoanele de on/off și iluminare nocturnă (Nite Lite), lumină reglabilă în trei moduri de intensitate. Cele două leduri plasate în partea superioară echilibrează designul ADS-urilor, acestea având dublu rol: iluminare de veghe nocturnă (doar când este activată) și avertizare vizuală în momentul prezentărilor.

De remarcat, însă, faptul că atât avertizarea sonoră, cât și cea vizuală sunt progresive (redau exact intensitatea trăsăturii) și diferă în funcție de tipul de prezentare (pe plecare sau pe cădere).

Ledurile sunt extrem de vizibile, rămân active încă 20 de secunde după ce au fost acționate, și se pot regla în 6 culori distincte. O altă caracteristică importantă este acea că absolut toate setările stabilite rămân memorate nu doar între sesiunile de pescuit, când avertizorii sunt opriți, ci chiar și după schimbarea bateriilor.

Ledurile avertizorilor au dublu rol: iluminare de veghe nocturnă și avertizare vizuală a prezentărilor

Ledurile avertizorilor au dublu rol: iluminare de veghe nocturnă și avertizare vizuală a prezentărilor

Stația ADS-urilor urmărește același stil avangardist și poate prelua până la 6 avertizori. Sincronizarea între emițători și stație se face extrem de facil, apăsarea unui singur buton fiind suficientă. Pe laterale stației regăsim butoanele care gestionează modul în care aceasta redă prezentările (prin sunet, vibrații sau combinat), iar în partea opusă pe cel de Pornit/Oprit. Frontal, imediat sub ledurile corespondente fiecărui emițător, se află reglajul cu ajutorul căruia se poate stabili intensitatea volumului semnalului sonor. Pe lângă funcțiile clasice, care presupun alarmarea în cazul unei prezentări, stația este dotată și cu sistem anti-furt (Anti-Theft Function), acesta declanșând automat un semnal sonor distinct atunci când unul sau mai mulți avertizori sunt opriți sau dispar din raza de acțiune. De asemenea, acest sistem poate fi folosit și pentru a stabili perimetru în care stația primește semnal de la emițători (în condiții ideale, producătorul garantează 150 m). Un mare plus în privința autonomiei este dat de faptul că – întocmai ca și avertizorii – stația gărduiește la interior o baterie de 9 v (6LR61).

Stația Pulsar Ads-urilor poate prelua până la 6 avertizori

Stația Pulsar Ads-urilor poate prelua până la 6 avertizori

Construcție

La primul contact cu noii Pulsar ADS ai impresia de robustețe, de produs serios, solid, construit să dureze. De toate astea, însă, ne vom convinge în perioada următoare, în testul partidelor de pescuit. Șurubul de fixare în suport este durabil și construit din oțel inoxidabil. De asemenea, datorită unui sistem simplu dar foarte eficient, același șurub joacă și rol de conector rapid (Quick Release). Este de ajuns să desfaci o spiră a unei piulițe, iar avertizorul se poate elibera rapid de pe suport. Ingenios, nu? Tot la capitolul avantaje am nota și lipsa antenei la stație, asta eliminând posibilele defecte ce puteau surveni în urma unei căzături sau așezării accidentale în situația în care preferați să o purtați în buzunar.

Noii avertizori lansați de K-Karp sunt robuști, construiți parcă să reziste și celor mai dure condiții de pescuit

Noii avertizori lansați de K-Karp sunt robuști, construiți parcă să reziste și celor mai dure condiții de pescuit

Dotări suplimentare

Pe lângă faptul că setul de 4 + 1 vine livrat în propria-i valigetă, însoțit de huse individuale (atât pentru avertizori cât și pentru stație), lanyard și, poate cel mai important, snag bar-uri atașabile fiecărui emițător, la interior Pulsar ADS mai sunt prevăzuți și cu un circuit de reducere a consumului energiei și de verificare constantă a voltajului bateriei. Da, ați citit bine, toate acestea vin la pachet cu avertizorii, la un preț mai mult decât prietenos în raport cu accesoriile și funcțiile pe care Pulsar ADS le oferă.

Iată și un scurt filmuleț de prezentare al avertizorilor lansați recent de producătorul italian:

Preț

Listați în magazinele partenere GIVADI (distribuitorului oficial K-Karp în România) la puțin peste 1500 lei, Pulsar ADS reprezintă o variantă clar de luat în seamă dacă ești în situația de a-ți alege noul set de avertizori. La prima vedere raportul dintre calitate, dotări, funcționalități și preț este unul de-a dreptul imbatabil, lucru de care cu siguranță ne vom convinge și noi în perioada imediat următoare.

Pentru mai multe detalii puteți accesa pagina importatorului K-Karp în România la adresa www.givadi.ro

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE!

Avertizorii K-KARP PULSAR ADS First View (VIDEO min 01:53)
5 (100%) 19 votes
Crap24
Prezent pe

Crap24

Content Manager la CRAP24
Colaborator și autor constant de articole pentru reviste de profil. Coordonator de proiecte și realizator de aplicații precum Carp Fishing by Clear Fishing, prima aplicație dedicată pescuitului la crap declinată în cele mai importante 7 limbi de circulație internațională și disponibilă în cele mai mari platforme mobile, iOS și Android. Membru fondator CRAP24.RO. Record personal: Crap Comun 20,2 Kg
Crap24
Prezent pe

3 Comments

  1. ionut77

    14 august 2014 at 4:07 pm

    Wannabe delkim. Niste plastice scumpe care au copait avertizorii delkim in speranta ca pot vinde si ei ceva scump si prost in acelasi timp. ar trebui sa le fie rusine, nu au nici macar un produs cu design propriu!

    ionut , alba iulia

    • Crap24

      14 august 2014 at 5:55 pm

      Salut Ionut,
      Poate că așa este. Pe de altă parte, dacă te gândești că doar cu mici excepții majoritatea avertizorilor seamănă ca forma constructivă între ei, atunci drama parcă nu-i atât de mare. Așa cum este menționat și în text, și nouă ne-a sărit în ochi asemănarea, dar, după cum am mai spus, nu credem că forma le dictează calitățile. Testul timpului și partidele de pescuit vor da în schimb verdictul final, iar dacă ne uitam puțin și la preț, poate că sunt totuși o variantă de luat în seamă în raport cu ce oferă.

  2. Marius Avram

    10 februarie 2015 at 6:42 am

    Merita?
    Da sau nu?
    Plusuri,minusuri dupa ce ati folosit avertizori.
    Raport calitate pret!?

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *