Aproape de crapii Salciei

Începutul de sezon oferă de fiecare dată momente unice. Nesfârșita așteptare indusă de sezonul rece este acum înlocuită de bucuria ieșirii în natură, iar peștii, lăsând și ei în urmă letargia iernii, vin cumva să întregească farmecul poveștii deja pictată în culori și nuanțe de primăvară.

Dimineață de primăvară pe malul lacului Tâncăbești
Dimineață de primăvară pe malul lacului Tâncăbești

Liniștea începea să cuprindă din ce în ce mai tare vadul. Furnicile salciei băteau deja în retragere către mușuroiul protector, iar păianjenii își grăbeau pașii către adăpostul oferit de „cozorocul” cortului. Pitite parcă după stufuri, nuanțele aurii ale soarelui anunțau deja lăsarea rece a serii.

Cumva, cu coada ochiului, observ că vârful lansetei din stânga începe ușor să se încovoaie. Nu era prima plecare din zona aia. Știam că dacă nu înțep în câteva secunde de la primul beep al avertizorului, am mari șanse să-l parchez în plaurul aflat mult prea aproape de montură.

L-aș fi scos și de acolo. Intram cu barca și-o scoteam cumva la capăt, cum de altfel a mai trebuit s-o fac pentru alți doi veniți ceva mai devreme. Însă nu aveam deloc chef să repet aventura. Riscam să-mi stric din nou singurul vad productiv, pentru cel puțin câteva ore. Din fericire, n-a fost cazul.

Serile de primăvară petrecute pe vadurile lacului oferă frecvent surprize plăcute
Serile de primăvară petrecute pe vadurile lacului oferă frecvent surprize plăcute

De data asta, spre ghinionul lui, am fost foarte aproape de lansete. I-am văzut plecarea chiar înainte să desfășoare primii centimetri de fir de pe tambur și l-am contrat aproape instantaneu.

Apa nu era foarte adâncă în zonă și amplele vâltori făcute în încercarea de a scuipa cârligul încă se mai puteau intui pe suprafața străvezie a lacului. Dar n-aveam de gând să-l las să-mi scape. Așteptam de prea multă vreme o trăsătură, iar gândul că sunt atât de aproape de a pune pe saltea un senior al lacului îmi alimenta și-mi ținea treaz fiecare simț și nerv angrenat în luptă.

Serile le primăvară vin cu diferețe considerabile de temperatură
Serile le primăvară vin cu diferețe considerabile de temperatură

Aveam frâna strânsă la maxim, fir de 0,40, lansete de 3,75 lb, răbdare de fier și-un cârlig pe care aș fi fost oricând gata să-mi pariez sculele. Singura verigă slabă era firul de forfac de doar 20 lb, zonă care se bucura acum de toată atenția mea.

Nu trebuia să-l forțez prea tare dar, pe de altă parte, era absolut necesar să scot peștele cumva din zona dificilă și să-l aduc pe apă curată.

Pescuitul în zone mai dificile presupune un echipament robust
Pescuitul în zone mai dificile presupune un echipament robust

La un moment dat, ca prin minune reușesc să-l întorc din drumul parcă mult prea precis spre amenințarea cocioacelor tăioase. Simțind asta, peștele decide că e vremea să-și încerce norocul spre larg.

Pesemne realiza că nu-i chip cu mine să ia plaurul, așa că s-a gândit că e vremea să-și joace ultima carte mizând pe refugiile oferite de întinderea apei. N-a fost cea mai fericită decizie pentru el, și-am profitat imediat ce l-am prins pe apă liberă.

Apoi, la doar câteva minute distanță, liniștea se așeză din nou pe apă, iar eu priveam cum un superb crap comun se odihnea în plasa minciogului.

Un fir de păr mai lung reușește să te țină la distață trăsăturile nedorite
Un fir de păr mai lung reușește să te țină la distață trăsăturile nedorite

Îmbrăcat în straie mult prea arămii pentru primăvara care ne înconjura, războinicul cedase lupta și își aștepta docil eliberarea. Recompensat de imaginea din fața ochilor, inima-mi revenea ușor din galopul alert în care se lăsase antrenată.

Priveam la un tablou absolut minunat, în care personajul principal era încadrat de ramele minciogului. Clipele-s puține, dar unice și de necomparat cu orice altceva.

Odată ajunși în minciog, peștii cedează luptei în favoarea recuperării energiei depuse în dril
Odată ajunși în minciog, peștii cedează luptei în favoarea recuperării energiei depuse în dril

Pierdut puțin în vraja momentului, simțeam cum peștele își recăpăta deja forțele. Trebuia să grăbesc puțin ședința foto. Dacă-i lași să zăbovească prea mult în minciog sau în slingul de păstrare, sesiunea foto se poate transforma într-un coșmar. Și pentru tine, dar mai ales pentru pește.

Dacă vrei să înțelegi ceva mai clar ce se întâmplă în acele momente, cred că trebuie să te imaginezi de cealaltă parte a cârligului. Ești deja la finalul unui dril în forță și n-ai înțeles mai nimic din toată lupta.

N-ai cunoscut inamicul, nu ți-ai putut controla nicicum mișcările, și-n tot acest timp un cârlig înfipt în buză ți-a dictat constant direcția de mers. Nimic din ceea ce știai că are legătură cu deplasarea și controlul parcă nu a mai funcționat. Straniu, nu-i așa?

Apoi, după ce și ultima-ți picătură de adrenalină și-a găsit sfârșitul, în mod absolut bizar totul se oprește la fel de brusc precum a început. Ești speriat, dar, epuizat de efortul depus, cedezi neputincios.

Ce mai contează alte câteva minute petrecute pe mal? Oricum n-ai vlagă să te opui și, lăsând la o parte faptul că apa eliberatoare îți lipsește deja, lucrurile nu-s chiar atât de grave. Asta, evident, într-un scenariu fericit, în care te întâlnești cu un pescar conștient de ceea ce are de făcut, astfel încât să nu-ți alimenteze și mai tare stresul la care ești supus. Scenariul ar fi cu totul altfel dacă personajul secundar, pescarul, ar fi nepregătit pentru o astfel de întâlnire.

Liniștea serii cuprinde din nou lacul și vadurile lui
Liniștea serii cuprinde din nou lacul și vadurile lui

În fine, ideea este că lăsat în apă să-ți recapeți forțele, cu siguranță ai fi putut urla ca din gură “de crap” că vrei din nou în lac. Evident, ai fi avut motive. Dar mai ales ai fi avut vlagă să-ți susții cauza, nu-i așa?

Ai fi găsit resursele necesare să te opui pescarului, chiar dacă fiecare încercare de eliberare s-ar solda cu același final nefericit. Tu n-ai avea de unde știi, timp în care instinctul de conservare ți-ar dicta constant să-ți folosești fiecare dram de energie de care dispui pentru a ajunge din nou în apă. Dublat și de stăruințele pescarului de a te ține câteva minute nemișcat în fața aparatului foto, stresul ar atinge cote mult prea mari, iar situația ar deveni ceva mai greu de controlat.

Nuanțe și culori de primăvară
Nuanțe și culori de primăvară

O sesiune foto cât mai apropiată de finalul drilului ar fi scutit mult din aceste tensiuni suplimentare, iar eliberarea ar fi survenit mai rapid. Flashurile de lumină mult prea puternice pentru ochii extrem de sensibili, salteaua alunecoasă dar nu suficient de prietenoasă cu mucusul, ridicările repetate, sunetele foarte stridente și deloc familiare, tot acest mediu ostil ar fi dispărut mult mai repede și grijă regăsiri drumului spre “casă” și-ar fi făcut loc mult mai din timp.

N-am stat prea mult pe gânduri, și-am tras rapid un set de poze. După cum m-așteptam, peștele nu s-a opus mai deloc, acceptând fără proteste întreaga acțiune. Se vede că, cel mai probabil, nu era chiar la prima astfel de experiență. Poate că ăsta era și motivul pentru care ținea cu toți “dinții” să ia calea plaurului imediat ce-a făcut cunoștință cu agerimea cârligului.

Trofeu de primăvară - unele dintre poate cele mai așteptate capturi ale sezonului
Trofeu de primăvară – unele dintre poate cele mai așteptate capturi ale sezonului

Cine știe de câte ori încercase să-și salveze “pielea” trecând firele altor mulinete prin asprimea stufurilor, ca mai apoi să înțeleagă că totul se termină cu o explozie de lumini și-o revenire la apă? Sau poate era doar epuizat de efort, chiar dacă drilul nu durase foarte mult. De altfel, nici n-avea cum. Pescuiam foarte aproape de buza stufului, la maxim 20 m de mal, cumva în stânga deschiderii vadului, exact în fața plaurului ancorat “la Salcie”.

Întocmai ca majoritatea vadurilor de pe lacul Tâncăbești, locul este de o frumusețe aparte. Salcia, motivul pentru care standul poartă numele, tronează cumva în lateralul unei mici pajiști acoperită cu iarbă înaltă de doar câteva degete.

Imaginea este absolut superbă. La scurtă vreme după ce primii muguri ai pleșuvului copac explodează-n flori galbene-verzui, nu încape nici o îndoială că orice pescar ar găsi potrivit să-și așeze cortul în acest decor.

Poate doar miile de furnici găzduite de trunchiul celebrei sălcii să te mai pună pe gânduri, însă conviețuirea cu micile insecte pentru câteva zile este un preț mult prea mic pe care trebuie să-l plătești în schimbul panoramei din „pachet”.

În privința potențialului locului de pescuit, deși mulți ar merge pe vaduri mult mai consacrate pentru capturi capitale, bătrâna salcie nu-i totuși de evitat.

Final de sesiune foto urmată de eliberarea mult așteptată
Final de sesiune foto urmată de eliberarea mult așteptată

Iar recenta experiență avea să-mi confirme încă odată asta. În ciuda statisticilor deloc optimiste când vine vorba de capturi, iată că de acestă dată Salcia se număra printre foarte puținele vaduri care ofereau pești “punctabili”. Iar asta în condițiile în care lacul era destul de pescuit, și alte standuri cu notorietate considerabilă nu produceau nimic. Dacă stau mai bine să mă gândesc, nu-i rău deloc!

Și parcă, cumva, am știut asta încă de când am bătut primul cui de cort. Dar acum era deja seară, iar eu aveam din nou monturile pe vad, un superb comun trecut pe răboj și o întreagă noapte să mă gândesc la asta.

1 Comment

  1. Valter

    26 iunie 2019 at 6:27 am

    Bun articol! As vrea sa citesc mai multe articole ” tehnice”, de la : localizare,monturi, bile( ingrediente) pana la echipamente.

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *