Alte nade, momeli si accesorii de pescuit la crap descoperite in ultima zi de targ

Chiar dacă eram convinși că în primele trei zile de târg le-am văzut pe toate, n-aveam cum să lipsim de la ziua de închidere. Cine știe, poate câștigam la tombolă și nu eram acolo să ne ridicăm premiul.

Ei bine, de câștigat n-a fost să fie dar am zărit, undeva, destul de bine pitite ochiului, ceva produse care ne-au scăpat în primele zile.

Gama de accesorii ACE, cea dedicată monturilor de pescuit la crap, a fost prezentă la târg

Gama de accesorii ACE, cea dedicată monturilor de pescuit la crap, a fost prezentă la târg

Spunem „pitite” pentru că nu știm cum s-a întâmplat, dar până astăzi nu ne-am intersectat privirile cu gama de produse ACE (Advanced Carp Equipment), importate și distribuite exclusiv de Normark România.

Înființată în 2007 de către Max Cottis și Stepfen Tasker, ambii foști directori pentru Fox International, ACE nu și-a propus niciun moment să reinventeze roata sau să producă sute de repere noi.

Proprietarii  declarau la acea vreme că aveau ca obiectiv preluarea accesoriilor existente deja în piață și “tunarea” sau, de cele mai multe ori, redesenarea acestora. Astfel, micile neajunsuri sau dezavantaje inițiale, observate și raportate de către pescari, își găseau rezolvare.

Între timp, undeva în 2011, ACE a fost preluat și distribuit de Normark, iar recent produsele lor, alături de Shimano, PowerPro, Sufix, Dynamite s.a., au devenit disponibile și în România, în rețeaua acestora de distribuitori.

De o calitate remarcabilă dar ambalate și prezentate într-un mod mai mult decât modest, astăzi am descoperit și boiliesurile Becker Cenith

De o calitate remarcabilă dar ambalate și prezentate într-un mod mai mult decât modest, astăzi am descoperit și boiliesurile Becker

Revenind la Expo, le-am găsit gama de accesorii aranjate corespunzător, aliniate foarte atent pe panoul expozitor, dar zona aleasă pentru afișare și faptul că standul a decis să-ți țină produsele în spatele tejghelelor, nu le ajuta deloc șă-și atragă cumpărători.

Nu comentăm alegerea expozanților, dar, cunoscând calitatea ACE, credem că meritau o expunere mai bună.

Tot astăzi, și tot datorită unei căutări cu fine tuning-ul (căutare fină) activat, am descoperit încă o gamă de nade de excepție, Becker Fishing Tackle.

Nadele au un istoric foarte interesant și sunt distribuite exclusiv în România prin Schuppi Adrenaline. La doar 135 lei pentru o pungă de 2,5 kg (54 lei/kg), gama care ne-a atras atenția a fost Cenith-ul, unul dintre boiliesurile vedetă care au prins viață încă din primăvara anului 2007.

Tot în 2007, din diverse motive, producția Cenith-ului a încetat, urmând să fie reluată undeva în iarna lui 2008.

Nici gamele de dipuri, bait spray-uri și pop up-uri Becker n-au scăpat astăzi de nasul și privirile noastre

Nici gamele de dipuri, bait spray-uri și pop up-uri Becker n-au scăpat astăzi de nasul și privirile noastre

Cele 8 săptămâni de teste care au urmat, un crap de peste 25 kg pescuit în Franța și încă unul prins la o temperatură a apei de numai 4 grade, au pecetluit soarta Cenitului, iar astăzi este recunoscut printre cunoscători ca o nadă de o calitate deosebită.

În fine, în ceea ce ne privește târgul a fost binevenit, o gură de oxigen după o perioadă cronică de repaus total, dar care, din punct de vedere al gamei de produse dedicate pescarilor de crap, al consultanților prezenți și al workshop-urilor, cu siguranță poate fi îmbunătățit.

Dacă în privința nadelor ediția din această primăvară a fost foarte sănătos reprezentată de mulți producători autohtoni și nu numai, la capitole precum lansete, bagajerie, camping sau alte accesorii lucrurile se puteau prezenta mult mai bine.

Una peste alta ne-a plăcut, am socializat, am cumpărat, am planificat și, poate cel mai important, v-am povestit despre mai toate noutățile, sculele, proiectele, și bârfele aduse direct din gura târgului.

Ți-a plăcut articolul? Dă-i un like și adaugă un comentariu mai jos.

Ne-ar plăcea să știm și părerea ta.

Alte nade, momeli si accesorii de pescuit la crap descoperite in ultima zi de targ
Da o nota articolului
Crap24
Prezent pe

Crap24

Content Manager la CRAP24
Colaborator și autor constant de articole pentru reviste de profil. Coordonator de proiecte și realizator de aplicații precum Carp Fishing by Clear Fishing, prima aplicație dedicată pescuitului la crap declinată în cele mai importante 7 limbi de circulație internațională și disponibilă în cele mai mari platforme mobile, iOS și Android. Membru fondator CRAP24.RO. Record personal: Crap Comun 20,2 Kg
Crap24
Prezent pe

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *