3 Metode de selectare a crapilor mari

Ai prins o basculantă de ciortani și te întrebi ce este de făcut pentru a-i selecta pe cei mai mari? Ai pește pe vad și nu reușești nicicum să-i înțepi doar pe cei mai „îmbrăcați”? Oare dincolo de dimensiunea momelii, există și alte metode care-ți pot aduce pe saltea doar crapii mari ai bălții?

Dimineața este unul dintre cele mai bune momente în care seniorii bălții își pot face apariția pe vad

Dimineața este unul dintre cele mai bune momente ale zilei în care seniorii bălții își pot face apariția pe vad

Dimensiunea momelii

Ei bine, există mai multe soluții pentru a încerca selectarea crapilor mari, iar una dintre ele, poate cea mai la îndemână, este chiar dimensiunea momelii. Continuând raționamentul vizavi de dimensiune, este aproape logic că creșterea dimensiunilor elementelor care vin în contact direct cu peștele este și ea una dintre soluții. Astfel, dacă te pregătești să folosești momeli de dimensiuni mari și foarte mari, e timpul să treci la monturi în care firul cu care legi cârligul să fie de o rezistență mai mare, iar cârligul trebuie, la rândul lui, să fie unul mare.

Dacă vizezi crapii mari ai lacului pescuit, monturile trebuie să fie rezistente, legate cu materiale și elemente în care ai încredere

Dacă vizezi crapii mari ai lacului pescuit, monturile trebuie să fie rezistente, legate cu materiale și elemente în care ai încredere

Lungimea firului de păr

De asemenea, unul dintre cele mai importante elemente în această încercare de selecție este lungimea firului de păr, care este cel mai important aspect, din punctul meu de vedere. Cu cât firul de păr e mai lung, cu atât mai greu îi va fi unui pește de dimensiuni mici să se agațe în cârlig. Totuși, sunt situații în care strategia te obligă să pescuiești cu momeli mari, dar cu cârlige mai fine, și atunci lungimea mare a firului de păr este cea care-ți permite să agăți peștele. Dacă ai folosi, să zicem, un boilies de 30 mm legat foarte aproape de tija unui cârlig nr. 6, diametrul foarte mare al boiliesului ar obtura aproape complet raza de acțiune a cârligului, iar peștii nu se vor înțepa. Dacă vei folosi același ansamblu, dar firul de păr va fi de minim 4-5 cm, atunci șansele să pui peștele pe saltea cresc considerabil.

O montură legată cu un fir de păr ceva mai lung, iți poate selecta dimensiunea crapilor

O montură legată cu un fir de păr ceva mai lung, iți poate selecta dimensiunea crapilor

Strategii de nădire

Mai există și o altă metodă de selectare a peștilor mari, una indirectă și legată de raportul dintre patul de nadă și locul în care pescuiești. Probabil ai auzit de strategiile de concurs, mai ales în cazul competițiilor în care contează calitatea, și nu cantitatea, în care pescarul nădește intens o zonă, pentru a atrage cârdurile de ciortani, pentru a pescui apoi după crapii mari pe marginile sau chiar puțin în afara zonei nădite. Este o strategie care poate da rezultate, mai ales pe lacurile cu densitate mare de crap mic.

Două boiliesuri de 20 pe firul de păr - O soluție rapidă și la îndemână pentru a crește dimensiunea crapilor aduși la mal

Două boiliesuri de 20 pe firul de păr – O soluție rapidă și la îndemână pentru a crește dimensiunea crapilor aduși la mal

Abordare personală

Soluții personale, pe un lac cum e Tâncăbeștiul, de exemplu (dar care nu se aplică neapărat și în alte părți, trebuie să ții cont de particularitățile fiecărui lac în parte), sunt clare: cârlig nr. 2 sau chiar 1, două boiliesuri de minim 24 mm pe fir de păr de 6-7 cm. Astfel, sunt aproape sigur că nu voi fi deranjat de ciortani, deși s-a mai întâmplat să apară câte un haplea de 4-5 kg care să înghită ansamblul descris. Fir întins!

Cătălin cu un superb crap comun de 18-19 kg pescuit în toamna sezonului trecut

Cătălin cu un superb crap comun de 18-19 kg, pescuit în toamna sezonului trecut

Ţi-a plăcut articolul? Dă-i o notă și un LIKE!

3 Metode de selectare a crapilor mari
4.5 (90%) 8 votes

Catalin Toader
Prezent pe

Catalin Toader

Colaborator la CRAP24.ro
Crescut între Dunăre, Prut și Siret, a urmat traseul firesc de la trestie și plută din pană la rodpod și avertizoare electronice. Fotograful oficial și coordonator al echipei media la World Carp Classic, fondator și redactor șef la revistadecrap.ro și nu în ultimul rând pescar de crap cu rezultate remarcabile.
Catalin Toader
Prezent pe

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *